Ministerul Transporturilor a dat undă verde unui nou proiect, după ce, recent, Consiliul Judeţean Timiş a solicitat un parteneriat cu CNAIR. Cele două instituții vor implementa un proiect de 22 de milioane de euro pentru realizarea unui drum de conectivitate de șapte km între aeroportul din Timişoara şi Autostrada A1.
Acest obiectiv de investiţii este cuprins ca proiect prioritar în Programul Operaţional pentru Transport şi este prevăzut a se implementa la profil de drum expres, cu două benzi pe sens.
Viitorul drum va avea sisteme inteligente de transport, precum cel de management al traficului, camere video, comunicare şi informaţii în timp real pentru utilizatori şi administratorul infrastructurii, alături de sisteme de urgenţă.
Noul obiectiv va facilita accesul de la şi către aeroport, cu intenţia de a fi legat la reţelele principale de transport din România şi ţările vecine.
În proiect este inclusă chiar şi o porţiune din centura Timişoarei, cu scopul diversificării accesului atât la varianta ocolitoare, cât şi în localităţile periurbane.
CNAIR va asigura finanţarea investiţiei, iar Consiliul Judeţean Timiş se va ocupa de elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, realizarea auditului de siguranţă rutieră, precum şi de gestionarea lucrărilor de execuţie.
ATENTIE!!!! Feriti-va de taxiul TUDO cu numarul de inmatriculare TM19EKU!!! In decurs de doua minute, in aceasta dimineata, acesta a intrat brusc in fata a trei conducatori auto de pe alta banda cu obiectivul evident de a crea un accident. Soferul masinii TM19EKU este un potential criminal.