Un grav accident de circulație s-a produs după miezul nopții de marți spre miercuri lângă Jena, în județul Timiș. Un autoturism a intrat într-un tir iar cele două persoane din interiorul ei au fost rănite.
Accidentul s-a produs pe DN 6, în Jena. În urma impactului, una dintre persoanele din mașină a rămas blocată.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. Ambele victime au fost transportate la spital, în stare conștientă și cooperante, de către echipajul SMURD și o ambulanță SAJ.
Polițiștii lugojeni au stabilit că accidentul s-a produs în jurul orei 0.35, în apropierde de Jena. Șoferul mașinii, în vârstă de 46, a condus pe DN6, dinspre Lugoj spre Caransebeș, iar la kilometrul 479+640 de metri a intrat în coliziune față-spate cu un autotren condus de un bărbat în vârstă de 72 de ani, care circula în fața sa.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto și a unei femei în vârstă de 43 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.