Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj, cu sprijinul polițiștilor municipiului Caransebeș, au reținut ieri un bărbat, în vârstă de 42 de ani, bănuit de tâlhărie calificată.
„În urma verificărilor efectuate, în cursul zilei de ieri, 16 februarie 2023, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj cu sprijinul polițiștilor municipiului Caransebeș au depistat în municipiul Caransebeș, din județul Caraș-Severin, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, acesta fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri.
În fapt, în noaptea de 11 spre 12 februarie 2023, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, în timp ce se afla pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Lugoj, ar fi deposedat, prin violență, un alt bărbat în vârstă de 55 de ani, de telefonul mobil si suma de 3.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial (telefonul mobil)”, a transmis IPJ Timiș.
În baza probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tâlhărie calificată”, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului și recuperării prejudiciului în totalitate.