Ștefan Mandachi, fondatorul Strong MND Corporation, a anunțat, ieri, că a vândut compania și marca Spartan pentru 20,3 milioane euro. Cei mai mari francizați ai lanțului de restaurante Spartan devin, începând din această lună, principalii acționari.
Noii acționari majoritari preiau operațiunile rețelei, formată din 75 de restaurante, din care 43 se aflau deja în franciză. Fostul fotbalist de la Poli Timișoara, Remus Cosovanu, primul investitor francizat al brandului, care avea deja o cotă de 30% din numărul de restaurante, va deține cele mai multe părți sociale ale companiei.
Antreprenorul timișorean este prezent în businessul Spartan încă de acum un deceniu din anul 2013, operând restaurante în Banat, Transilvania și Ardeal.
Remus Cosovanu preia toate operațiunile brandului, alături de alți șase membri ai consiliului de administrație, format din asociații firmei, între care se împart restul părților sociale. Directorul general Spartan România rămâne în continuare Gabriel Melniciuc, cu peste 20 ani experiență în retailul alimentar, din care 16 ani în rețeaua internațională de fast-food McDonald’s, care deține 14 % din acțiunile firmei.
Procesul de transfer a fost inițiat încă din luna mai a anului 2022, odată cu începerea procedurilor oficiale de evaluare în vederea vânzării, raport in urma căruia s-a stabilit suma de 15,5 milioane euro pentru compania Strong MND Corporation si 4,53 milioane euro pentru marca Spartan. Transferul părților sociale a fost finalizat în ianuarie 2023, tranzacțiile însumând 20,3 milioane euro.
Compania are peste 670 de angajați și a ajuns în anul 2022 la o cifră de afaceri de peste 30 de milioane euro, din care 2,12 milioane euro reprezintă suma direcționată către bugetul de stat sub formă de taxe.