
Tiruri de rachete rusești au lovit joi dimineață o serie de regiuni ucrainene, inclusiv portul Odesa de la Marea Neagră și Harkov, lăsând fără curent electric mai multe zone, au declarat oficiali regionali, citați de Reuters.
Guvernatorul regiunii Odesa, Maksym Marchenko, a transmis pe Telegram că un atac cu rachete a lovit o instalație energetică din orașul-port, tăind curentul electric.
Zonele rezidențiale au fost, de asemenea, lovite, dar nu au fost raportate victime.
Guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, a spus că orașul și regiunea au fost lovite de 15 lovituri, printre ținte numărându-se și infrastructura.
Alte lovituri au fost raportate în orașul central Dnipro și în regiuni din întreaga țară.
UPDATE Cel puțin cinci persoane au murit joi dimineața în cel mai mare atac cu rachete al rușilor în Ucraina din ultimele trei săptămâni, transmite AP.
Rusia a declanșat joi dimineața un atac cu rachete care a vizat infrastructura energetică din Ucraina, lovind clădiri rezidențiale și ucigând cel puțin cinci persoane.
Patru persoane au murit în regiunea Lviv după ce o rachetă a lovit o zonă rezidențială, a declarat guvernatorul Maksim Kozytskyi.
Trei clădiri au fost distruse de foc după atac, iar salvatorii au căutat printre dărâmături alte posibile victime.
O a cincea persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite în mai multe lovituri în regiunea Dnipropetrovsk, care au vizat infrastructura energetică și instalațiile industriale, a declarat guvernatorul Serhii Lysak.
Sirenele de raid aerian au răsunat toată noaptea în Ucraina, inclusiv în capitala Kiev, unde au avut loc explozii în două zone ale orașului.
Administrația orașului a declarat că Kievul a fost atacat atât cu rachete, cât și cu drone care au explodat și că multe au fost interceptate, dar că infrastructura sa energetică a fost lovită.