Mii de vizitatori în muzeele din vestul țării, în Noaptea Muzeelor 2023...

Mii de vizitatori în muzeele din vestul țării, în Noaptea Muzeelor 2023 (foto)

0
DISTRIBUIȚI
<


figure id="attachment_496999" aria-describedby="caption-attachment-496999" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter">
Reșița

Muzeele din vestul țării au fost vizitate în Noaptea Muzeelor de mii de vizitatori, atrași de expozițiile de valoare dar și de evenimentele speciale organizate cu acest prilej, semn că interesul pentru cultură, artă și farmecul epocilor trecute, cu învățămintele lor, n-a dispărut cu totul într-o epocă în care tinerii au parte de o educație din ce în ce mai precară.

La Arad, aproape 6.000 de vizitatori, mulți străini, au trecut pragul celor 12 expoziții deschise special pentru  Noaptea Muzeelor, au avut prilejul de a vedea o primă ediție de reconstituiri istorice cu parada dacilor și a romanilor, a luptelor pe care aceștia le-au purtat dar și a ocupațiilor pe care le aveau dacii, prezentate într-un târg meșteșugăresc cât se poate de autentic, cu fierari, olari, țesătoare sau ateliere de arme, sau concertele susținute de Mircea Baniciu, Daniel Julean și alți artiști locali.

Și la palatul Magna Curia din Deva, vizitatorii au avut prilejul de a vedea expozițiile de excepție ale muzeului, cei mici au fost captivați de atelierul de modelaj unde au putut să dea frâu liber imaginației, iar numerosul public care a ales să viziteze Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost impresionat nu numai de măreția acestuia și de exponate, ci și de spectacolul de lumini organizat după lăsarea întunericului.

Și muzeele din Reșița, cu oferta diversă de expoziții și cu atelierele pentru copii au avut parte de numeroși vizitatori iar reconstituirile istorice și spectacolele organizate la Timișoara de Muzeul Banatului au umplut curtea bastionului Theresia, la fel de vizitate fiind și expozițiile inedite amenajate în mansarda muzeului. Muzeul de Artă din Piața Unirii a fost luat cu asalt, vizitatorii formând cozi impresionante pentru a mai putea vedea expoziția dedicată lui Victor Brauner, care se va închide la sfârșitul acestei luni, dar și expozițiile permanente în muzeul reamenajat în acest an, iar Muzeul Satului Bănățean a fost și el cât se poate de animat, publicul fiind atras nu doar de expoziții, ci și de concertele de ținută organizate aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.