Prima ediție a festivalului „Întoarcerea la folk” și sesiune „Pune mâna pe...

Prima ediție a festivalului „Întoarcerea la folk” și sesiune „Pune mâna pe chitară”

0
DISTRIBUIȚI
Printre artiștii care vor susține recitaluri se numără și Sergiu Simionese

Prima ediție a festivalului Întoarcerea la Folk va avea loc în perioada 19 – 20 mai în parcul Căminului Cultural din Giroc, iar intrarea este liberă. Conform organizatorilor, evenimentul „vizează promovarea folkului în Giroc și zona metropolitană timișoreană, prin atragerea atât a iubitorilor de folk cât și a publicului nesensibilizat la folk, dar care poate beneficia de pe urma unei astfel de acțiuni culturale“.

În cele două zile de festival începând cu ora 16 vor urca pe scenă Akusti-k, Sergiu Simionese & grupul GMT, Cristian Buică, Cătălin Stepa, Călin Bârcean, Magda Pușkaș & Rareș Suciu (19 mai) și AleeKim, Clara Barbu, Andreea Popa, Andrei Troacă, Bogdan Racz (Sonatic), Monica Mihaela Cojocaru, Adrian Ilie, Dan Vană, Mădălina Amon, Adrian Sărmăşan (20 mai).


Evenimentul este organizat de Primăria Giroc, Consiliul local Giroc și Casa de cultură Ionel Lucian Șipoș Giroc, în cooperare cu Consiliul Județean Timiș.

Sâmbătă, 19 mai, de la ora 17, Atelierul de Folk în cooperare cu Asociația Culturală Play organizează o sesiune „Pune mâna pe chitară” la care pot participa chitariști de toate vârstele. Atelierul de Folk cuprinde activități recreative care stimulează dezvoltarea abilităților vocal-instrumentale în rândul tinerilor. Participarea la activități este gratuită și are la bază învățarea acordurilor și ritmurilor necesare interpretării unui panel de piese cunoscute. Activitatea Atelierului se desfășoară la Căminul Cultural din Giroc, presupunând o întâlnire pe săptămână.

„Pornim cu gândul de a oferi artiştilor aflaţi la început de drum posibilitatea de afirmare, dar şi de a facilita apropierea artiştilor consacraţi de cei care îi îndrăgesc. Nu în ultimul rând, ne dorim să creăm o comunitate pentru iubitorii de folk, în care aceştia să aibă posibilitatea să interacţioneze unii cu ceilalţi, dar şi cu idolii lor, să schimbe idei sau să împărtăşească experienţe folk“, au transmis organizatorii acestei acțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.