Anouar Brahem susține un concert extraordinar în cadrul ediției din acest an...

Anouar Brahem susține un concert extraordinar în cadrul ediției din acest an a festivalului internațional de jazz de la Gărâna

0
DISTRIBUIȚI

Din păcate, concertul lui Ibrahim Maalouf anunțat inițial pentru ziua de 9 iulie în cadrul festivalului internațional de jazz de la Gărâna nu va mai avea loc, organizatorii evenimentului anunțând un alt nume pe afișul ediției din acest an, Anouar Brahem.

Artistul va urca pe scena festivalului alături de quartetul său, creat în 2009 pentru înregistrarea albumului The Astounding Eyes of Rita. Pentru prima oară, Anouar Brahem Quartet se întoarce în vechile teritorii muzicale prin intermediul unui repertoriu care cuprinde unele dintre compozițiile obișnuite ale grupului și piese de pe albume mai vechi, precum Conte de l’Incroyable Amour (1991), Madar (1992), Thimar (1998), Astrakhan Café (2000), The Astounding Eyes of Rita (2009), Blue Maqams (2017). Din Anouar Brahem Quartet mai fac parte: Klaus Gesing – bass clarinet, saxofon sopran, Björn Meyer – bass, Khaled Yassine – percuție.

Cu o carieră muzicală de aproape 40 de ani și cu o discografie foarte bogată, Anouar Brahem este, incontestabil, un maestru autentic al oud-ului, care a dezvăluit lumii magia sonoră pe care această veche lăută orientală o poartă cu sine. Puterea muzicii lui Brahem stă în deschiderea hotărâtă către lume și în tenacitatea cu care a creat punți între modernism și moștenirea muzicală arabă și islamică.


Cu un respect uriaș pentru tradiții, a realizat un repertoriu de jazz remarcabil, înregistrând nu mai puțin de 11 albume la ECM Records. John Surman, Dave Holland, Jan Garbarek, Django Bates și Jack DeJohnette sunt doar câțiva dintre muzicienii care au “cedat” vrăjilor melodioase ale lui Anouar Brahem.

Căutând în permanență să împletească numeroasele influențe și pasiuni care i-au marcat dezvoltarea artistică, muzica sa a devenit liberă: sensibilă, dar și riguroasă, echilibrând discreția și senzualitatea cu nostalgia și contemplarea. Recunoașterea valorii sale culturale a venit atât din țara sa natală, Tunisia, cât și din Franța, Germania, Belgia și Olanda. Anouar Brahem a fost numit membru pe viață al Academiei de Științe, Arte și Litere din Tunisia și a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor din partea Republicii Franceze.

Celelalte nume confirmate pentru ediția din acest an a festivalului care va avea loc în perioada 5 – 9 iulie sunt Leszek Możdżer, Marcin Wasilewski Trio, Per Mathisen & Jan Gunnar Hoff feat Nguyên Lê & Gary Husband, Rebekka Bakken Band, Sinikka Langeland – Wind and Sun, Daniel Herskedal Trio, The Side Effects – Marius Neset, Stian Carstensen, Thomas Strønen, Oded Tzur Quartet, Julian & Roman Wasserfuhr feat Jörg Brinkmann, Camille Bertault & David Helbock, Enzo Favata Band – The Crossing, Michel Godard feat. Luciano Biondini & Nataša Mirković, Austrian Syndicate, Blazzaj, JazzyBIT, 7th SENSE, Răzvan Cipcă Trio, Marcin Pater Trio, Michel Godard – solo., iar mai multe amănunte se găsesc aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.