Filmul „Ochiul de sticlă”, realizat în cadrul proiectului „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri” promovat de Casa de Cultură și Universitatea de Vest, care va rula în 14 iunie de la ora 18:30 la cinema Victoria, invită la o călătorie în atelierele fotografice ale Timișoarei de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în prezent, presărată cu multe povești necunoscute despre primii fotografi ai orașului, până la avangarda artistică.
Proiectul, care face parte din programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, a prins viață datorită unor oameni pasionați de istoria orașului, în frunte cu omul de litere Adriana Babeți, care a scos la lumină istoriile și locurile uitate ale Timișoarei, acestea fiind apoi transpuse în mai multe filme documentare.
Filmul va fi urmat de discuții cu Adriana Babeți, Cristian Graure și Titus Muntean, realizatorii filmului.
Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare.