p>

Temperaturile vor fi, în general, mai mari decât cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.
Săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sud-estice și local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 26.06.2023 – 3.07.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 3.07.2023 – 10.07.2023
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 10.07.2023 – 17.07.2023
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.