Bărbatul care a mărturisit că a ucis doi bătrâni în centrul Timișoarei...

Bărbatul care a mărturisit că a ucis doi bătrâni în centrul Timișoarei a fost reținut pentru 24 de ore. Poliția a mulțumit populației pentru sprijin UPDATE Criminalul a fost arestat preventiv

0
DISTRIBUIȚI

Suspectul în cazul crimelor de la Timișoara, prins joi seara de polițiști, a fost reținut pentru 24 de ore după audierile din cursul nopții. Surse din rândul anchetatorilor susțin că acesta și-a recunoscut faptele.

Principalul suspect în cazul crimelor de la Timișoara a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost audiat, în cursul nopții de joi spre vineri.

Acesta va fi prezentat vineri Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru Mediafax că acesta și-a recunoscut faptele.

„În data de 30 iunie 2023, Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul M.A.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de /omor calificat (comis asupra a două persoane)/, prevăzută de art.188 alin.1, art.189 alin.1 lit.f C.pen.. Totodată, prin ordonanța procurorului din aceeași dată, față de suspect a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 ore”, a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Conform procurorilor, în data de 27 iunie 2023, în jurul orei 22:48, în timp ce se afla într-un imobil situat în Piața Țepeș Vodă din municipiul Timișoara, suspectul ar fi ucis două persoane – soț și soție, prin „aplicarea de lovituri cu un obiect tăietor – înțepător, acesta fiind surprins în scurt timp la locul faptei, în interiorul imobilului, de câțiva martori, iar imediat după acest moment suspectul ar fi părăsit locul faptei, pentru a-și asigura scăparea”.

Suspectul a fost prins joi seara de polițiști, în zona Gării de Nord din Timișoara. „Depistarea suspectului se datorează și sprijinului primit din partea cetățenilor, aceștia semnalând de fiecare dată când vedeau o persoană care semănă cu bărbatul căutat de poliție.


Le mulțumim pe această cale”, a spus Aurora Voicilă, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei și a dispunerii, în continuare, a măsurilor legale care se impun.

Un bărbat în vârstă de 75 de ani și o femeie în vârstă de 78 de ani au fost descoperiți decedați în locuința lor din Piața Țepeș Vodă din Timișoara.

UPDATE Inculpatul a fost prezentat vineri cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea şi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.