Toni Kühn, unul dintre veteranii jazz-ului românesc și a scenei muzicale timișorene, împlinește astăzi frumoasa vârstă de 74 de ani, ocazie cu care îi urăm un sincer La mulți ani!
Decanul de vârstă al formației Bega Blues Band, Toni Kühn a fost caracterizat de muzicologul Florian Lungu ca „un nume de referinţă al jazz-ului bănăţean, nu doar ca interpret, ci şi ca un gânditor muzical, dar în acelaşi timp un om de o mare nobleţe sufletească, oricând gata să ajute cu un gând bun şi un sfat înţelept“. Toni a început să studieze ghitara, ca autodidact, din anul 1965. În anul 1969, cînd se deschide Clubul de jazz de la Arlus, din Timişoara, Toni Kühn devine prieten şi colaborator al multor muzicieni de jazz timişoreni: Bratu Bănică, Eugen Gondi, Puiu Lazaru, Paul Weiner. În anul 1978, Toni se accidentează la degetul inelar al mâinii stângi, fapt care îl determină să lase de-o parte chitara şi să înceapă să cânte la claviaturi, pe care le învaţă tot ca autodidact. Jazzul devine tot mai important pentru Toni Kühn care, reluând evoluţiile la ghitară, participă cu „Eugen Gondi Trio” la Festivalul Internațional de Jazz de la Sibiu, în anul 1981. În anii 1981-’82, el devine membru al celebrei formaţii jazz-rock „Post Scriptum”, cu care face numeroase turnee prin țară, muzică de film și un foarte apreciat LP. Printre numele importante de jazzmani români cu care a cântat Toni Kühn se numără Johnny Răducanu, Marius Popp, Eugen Gondi, Dan Ionescu, Bela Kamocsa, Liviu Butoi, Garbis Dedeian, Johnny Bota, Miși Farcaș, Teodora Enache, Luiza Zan, Nicolas Simion, Decebal Bădilă, Victor Miclăuş, Pedro Negrescu, Sasha Bota, Alex Man, Tavi Scurtu, Dan Mitrofan, Michael Acker, Cristina Pădurariu, Mihai Iordache, Edi Neumann, Cristian Belei, iar dintre cei străini: Brian Torff, Burton Greene, Florence Melnotte, Benjamin Duboc, Edward Perraud, Arnault Cuisinier, Pierre de Trégomain, Tom Smith, Rick Condit, David Wilczewsky, FJ Mikuta, Milcho Leviev.
Toni Kuhn este unul din protagoniștii cărții „Povestiri din vremea de după”, lansată de Adriana Cârcu, ce include capitole cu timișoreni care au rămas în România.
„Bunica mi-a cumpărat acordeon și chitară. Eram abonați la ziarul german Neuer Weg. Eu aveam șase ani și luam ziarul, îl pliam, făceam acordeon și cântam toate piesele fanfarei cu vocea. Începuse să meargă treaba cu colectivul, asta cred că era prin 1955. Statutul unei familii impunea să ai musai mașină de cusut și un instrument muzical ‒ un instrument de suflat sau acordeon, care era cel mai popular. Viori aveam în sat doar vreo două. Așa că bunica a vândut o vacă cu 2.900 de lei, exact prețul unui acordeon. Era la ieșirea din iarnă, îmi aduc perfect aminte lumina aceea, când au venit cu el de la gară. Acordeonul Perinița, de 80 de bași, foarte greu, într-o cutie de lemn, grea și ea. Era spre înserat și m-au chemat la masă. Mirosea a cârnat fiert. Eu nu voiam să mănânc. Probabil că eram nerăbdător. Când ai mei s-au așezat la masă, eu am despachetat acordeonul și am cântat o piesă de Vico Toriani, Bella, bella dona, în terțe. La început nici nu vedeam claviatura, că-mi ajungea până la bărbie. Când am ajuns pionier, mergeam pe la concursuri și prin tabere cu acordeonul după mine și îi invidiam pe suflătorii care nu aveau atât de cărat. Mama avea o verișoară, căsătorită cu un muzician angajat la Filarmonica din Arad. El a venit de câteva ori și mi-a făcut niște diagrame după care m-am luat, și așa, încetișor, am început să cânt. Apoi am luat și câteva lecții de la învățătorul de la școală; în rest, ascultam șlagărele de rigoare și mă luam după ele“, a povestit Toni Kuhn despre începuturile sale muzicale, în volumul lansat de Adriana Cârcu.
