Artistul portughez Ricardo Caria – stabilit de mai mulţi ani în țara noastră – revine în fața timișorenilor cu un nou concert care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Porto Arte. Ricardo Caria a devenit cunoscut după ce a participat la talent-show-uri realizate de televiziuni din ţara noastră și a cântat printre altele , la semifinala concursului Eurovision desfășurată la Timișoara și piesa „Amar Pelos Dois”, melodie care l-a transformat în câştigător pe Salvador Sobral. Artistul a susținut mai multe concerte în orașul noastru iar de această dată va interpreta cântece „cunoscute de toată lumea“.
„Concertul de vineri vine după încă o invitație din partea locației Porto Arte Timișoara, dar de data aceasta cu un obiectiv diferit. Fiind vară și scena fiind amplasată în terasă, am fost rugați să cântăm cover-uri, muzică bună pentru distracție și dans, având în vedere că suntem în plină vară. Vom interpreta cântece cunoscute de toată lumea, atât din străinătate, cât și din România, așadar așteptăm pe toți pentru a putea oferi o seară de neuitat tuturor timișorenilor. Este de menționat faptul că vom veni cu formula completă, adică cu doi soliști, eu și Anda Ghoerghiță“, spune Ricardo Caria.
La începutul acestui an, artistul a susținut nu mai puțin de trei concerte consecutive în aceeași locație din Timișoara, recitalurile care au beneficiat de succes din partea publicului fiind dedicate popularizării muzicii fado.
Alături de pasiunea sa pentru muzică, Ricardo Caria este un ciclist împătimit, iar zilele trecute a participat la o competiție desfășurată în Franța numită L’Etape du Tour.
„Concertul pică foarte bine, mai ales după ce am venit din Franța, unde am participat cu succes la L’Etape du Tour, o competiție de o zi pentru cicliști amatori. Am reușit să ocup locul 1800 din 13600 participanți. Iubesc enorm acest sport (ciclism de șosea) și funcționează ca o motivație în plus pentru performanțele mele muzicale“, a mai adăugat artistul portughez stabilit în România.
Concertul lui Ricardo Caria va avea loc vineri 14 iulie, de la ora 20, la Porto Arte, iar biletele costă 40 lei.