p>
După ce, în cursul lunii trecute, s-a aflat la București unde a filmat mai multe scene din filmul „Cravata galbenă”, în care interpretează rolul celebrului dirijor român Sergiu Celibidache, John Malkovich a sosit în urmă cu două zile la Timișoara, pentru trei reprezentații ale spectacolului „The Infernal Comedy”. Un spectacol pentru care, după cum spune directorul teatrului național, Ada Hausvater, discuțiile au început încă de anul trecut, și care deschide o nouă epocă pentru teatrul timișorean.
John Malkovich este cunoscut cinefililor pentru rolurile din cele peste 70 de filme în care a jucat, printre care „În bătaia puștii”, „Greu de pensionat”, „Cușcă pentru minte”, „Omul cu masca de fier”, „Legături primejdioase”, „Imperiul soarelui”, „Moartea unui comis voiajor” sau „Despre șoareci și oameni”, fiind nominalizat pentru mai multe roluri la premiile Oscar, BAFTA și Globul de Aur și bucurându-se de numeroase aprecieri din partea criticii de specialitate. Deși un actor de film de notorietate, John Malkowich n-a renunțat la teatru, iar piesa cu care a venit la Timișoara s-a jucat în peste 150 de săli de spectacol din întreaga lume, în țări de pe trei continente.
Înainte de primul spectacol, John Malkovich s-a plimbat prin orașul pe care l-a găsit „foarte drăguț”, apreciindu-i piețele, a răspuns cu amabilitate întrebărilor puse pe stradă de cei care l-au recunoscut, iar culisele spectacolului, al cărui succes după prima reprezentație a fost evidențiat de criticul de film Irina Margareta Nistor, au fost devoalate de John Malkovich și Martin Haselböck la o întâlnire cu ziariști și oameni de cultură, moderată de Ada Hausvater. „The Infernal Comedy” a fost scrisă de Michael Sturminger special pentru John Malkovich, acesta fiind apoi și regizorul spectacolului. Malkovich îl cunoscuse la Los Angeles pe Martin Haselböck, dirijorul renumitei orchestre Wiener Akademie Orchester, care îi sugerase să realizeze un spectacol în care actorul să colaboreze cu muzicianul clasic, au căzut de acord și au stabilit și data premerei, au discutat despre posibile piese, dar cu cinci luni înaintea de premiera programată nu se deciseseră asupra textului. După ce John Malkovich fusese la lansarea cărții lui John Leake despre biografia criminalului în serie Jack Unterweger, a decis că acesta era subiectul viitorului spectacol, și Michael Sturminger a fost rugat să scrie piesa „pentru un excepțional actor de teatru, în combinație cu muzica clasică”, după cum spune Martin Haselböck, protagonistul aducându-și și el contribuția la versiunea finală a textului. Premiera a avut loc în mai 2008, la Santa Monica, fiind pentru prima dată când o vedetă de cinema fusese parte activă a unui spectacol de teatru muzical, monologul său fiind însoțit de două cântărețe de operă și o orchestră barocă.
Rolul interpretat de Malkovich este autobiografia fictivă a unui criminal în serie. Jack Unterweger fusese condamnat la detenție pe viață în 1976, după ce a strangulat o femeie. Autobiografia scrisă în penitenciar a convins multă lume că se schimbase în bine, și în urma unei susținute campanii care elogia reușitele reabilitării în sistemul judiciar, în 1990 a fost eliberat pentru bună purtare. Deși devenise o celebritate prin scrierile sale și avea numeroși simpatizanți, Unterweger a continuat să ucidă, și „tot ceea ce spune publicului e o minciună”, după cum afirmă Malkovich. Poliția l-a pus sub observație, dar a reușit să fugă la Miami, unde a fost prins de FBI în 1992. Dovezile împotriva lui erau covârșitoare și doi ani mai târziu a fost găsit vinovat și condamnat din nou. După scurt timp, a fost găsit spânzurat în celula sa iar povestea lui a provocat în anii ʹ90 o dezbatere aprinsă despre carismă și psihopatie.
Alături de John Malkovich, sopranele Susanne Langbein și Chen Reiss, care evocă femeile din viața criminalului, împreună cu Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselbock, crează universul sonor al spectacolului, cu muzică de Vivaldi, Mozart, Beethoven, Haydn, Weber, Gluck și Boccherini. „Un hibrid – spune Malkovich – dar incredibil de bine integrat, iar cântărețele sunt niște actrițe extraordinare… Muzica este atât vocea victimelor, cât și tot ceea ce Unterweger nu poate sau nu vrea să spună”. Pe cât de convingătoare la început, povestea sa se dovedește în final inexistentă.
Foto: Adrian Pîclișan
