Poliţia caută o femeie din Deva, care a părăsit ieri locuinţa familiei fără a preciza unde se deplasează.
Ieri, în jurul orei 20.20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Deva, cu privire la faptul că, în jurul orei 8.20, soția sa, LOBONȚ MIHAELA-RODICA (foto) în vârstă de 48 de ani, din Deva, a plecat voluntar de acasă, fără a-i spune nimic acestuia (în jurul orei 11 soția i-ar fi spus fiicei celor doi că se află în punctul de trecere a frontierei Nădlac și va ieși din țară, fără a preciza unde se deplasează sau cu cine).
La momentul plecării, femeia era îmbrăcată cu o rochie (reclamantul nu cunoaște alte detalii).
Semnalmente: 1,65 m înălțime, circa 65 kg., constituție atletică, ochi căprui, păr șaten deschis, de lungime medie, fața rotundă.
Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării persoanei, care a fost dată în urmărire națională.
Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile găsirii femeii să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze la 112.