p>

Ziua Internațională a Tineretului este sărbătorită la Timișoara printr-o serie de acțiuni inițiate sub genericul de „Watch out, Reach out!” sub tutela Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT), care se desfășoară în acest weekend în Parcul Central.
La fața locului au loc o serie de ateliere artistice, educaționale și experimentale, dedicate conștientizării dificultăților cu care se confruntă persoanele în situație de risc și cu dizabilități și menite să dezvolte grija față de cei din jur și de mediu, solidaritatea și dialogul intergenerațional și intercultural. Cele două zile au parte și de o serie de concerte și un inedit silent disco party, iar recitalurile de vineri seara au fost traduse în limbajul mimico-gestual. Întreg evenimentul este accesibil pentru persoanele cu deficiențe de vedere, organizatorii asigurându-le celor în cauză voluntari însoțitori.
Evenimentul continuă și sâmbătă, 12 august, iar concertele programate pentru astăzi vor fi susținute de MCs United, Faust și Argatu. Intrarea la acest eveniment este liberă.