Miercuri 6 septembrie, de la ora 18, în Curtea cu castan a Casei Artelor din Timișoara se va lansa cartea „Cum am devenit o Flower Power fugară“ (editura Brumar,), de Rodica Gürtler. Născută la Timişoara, autoarea volumului a absolvit Facultatea de Filologie, Secţia Engleză – Franceză, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, iar în 1981 a fugit din ţară, reîntorcându-se în România la începutul anilor 2000. Invitatul special al acestei lansări de carte este Mircea Baniciu, iar lui Mimo Obradov îi revine sarcina de prezentator.
„Cartea este structurată în cinci capitole, Anii mici, Anii cuminți în bucătăria mamei, Anii pârguielii, Anii mari, Flora și One Way Ticket, cu un apendice cu rețetele culinare ale mamei, recompuse din povestiri.
Primele două sunt dedicate copilăriei și preadolescenței, având ca punct de sprijin al universului casa din Bulevardul Nikos Beloianis numărul 6 și pe chiriașii ei, mai multe familii ce împărțeau spații „la comun” ca baia, cămara, antreul și bucătăria, mama autoarei, o unguroaică destoinică și pricepută în toate, tatăl, un moldovean bonom și boem, Omama și Otata, bunicii materni ce locuiau într‑un loc miraculos numit D’Intre vii, vecinii, neamurile, tovarășii de joacă din curtea largă, fetele’n casă, sărbătorile cu bucuriile și bucatele lor și „cel puțin cinci feluri de prăjituri”, pomul de iarnă împodobit cu saloane, „bomboane lunguiețe din zahăr, învelite în hârtie albă franjurată, apoi în staniol cu franjurii la vedere”.
Am întrebat‑o pe Rodica Gürtler dacă, de‑a lungul timpului, a ținut vreun jurnal sau și‑a făcut notițe despre lucruri mărunte, cotidiene, cu intenția de a le transforma mai târziu în poveste și carte, lucruri care, altminteri, lunecă în afara memoriei, mi‑a spus că nu, totul e reprodus din amintiri.
Cartea de față, deși pare și este o carte despre covrigei cu sare, generația Flower Power timișoreană, terasa Flora, fete, culori, muzică și băieți, se poate foarte bine citi și în cheie politică.
În fundalul țesăturii destinelor personajelor se profilează cozile interminabile și truda zilnică, istovitoare pentru procurarea celor necesare pentru hrană, unt, lapte, mai rar carne, din care „mâncam doar o dată pe săptămână”, transmisiunile Radioului Europa Liberă, ascultate mai cu fereală sau mai pe față, ochiul hain și mereu treaz al Securității, omniprezent în orașul de frontieră în care oamenii visau, ca mai peste tot în România, să fugă „dincolo” și să fie liberi.
Celelalte trei capitole ar putea sta toate sub semnul „pârguirii” emoționale, trupești, sufletești, cu primele iubiri, cu primele dezamăgiri, cu anii de liceu, cu prietenele Lavinia, Lili, Carmen, Simona, cu locurile în care se adunau, Flora de pe malul apei, care era „buricul” în jurul căruia gravitau toți și toate, cu generația Flower Power timișoreană trăită pe muzica formațiilor Sfinții apoi Phoenix, Post Scriptum, Classic, cu pelerinajele anuale la Festivalul de Jazz de la Sibiu, cu întâlniri și întovărășiri cu oameni deveniți figuri iconice în spațiul muzical al anilor ’70 ca Mircea Baniciu, Kamo (Bela Kamocsa, primul soț al autoarei), Eugen (Pötyi) Gondi, Liviu Butoi, Paul Weiner, Puba Hromatka, Bebe Jivănescu și mulți alții, pe care cititorii acestor rânduri îi vor descoperi lecturând cartea“, spune Monica Nistorescu în prefața acestui volum.
