Zilele Patrimoniului Local la Povergina

Zilele Patrimoniului Local la Povergina

0
DISTRIBUIȚI

Satul Povergina, a cărui poveste începe în anul 1761 și care este cunoscut mai ales datorită bisericii ortodoxe de lemn care datează din 1783, va sărbători la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 25 și 26 august, Zilele Patrimoniului Local din Povergina, un demers la care, alături de localnici, iau parte asociația Biserici Înlemnite și asociația „Banatul Meu”. Distrusă de un incendiu în martie 2015, biserica monument istoric, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, a fost refăcută în cadrul proiectului Oglinda de lemn II realizat de asociația Biserici Înlemnite. Pe lângă valorosul patrimoniu pe care îl reprezintă biserica, există însă și un alt fel de patrimoniul nevăzut și nescris, al locuitorilor satului, cu obiceiurile lor de zi cu zi. Proiectul dorește să dea viață așezării prin reluarea unor tradiții întrerupte, cum ar fi Ruga satului care nu s-a mai ținut de peste un deceniu, și să-i readucă acasă pe cei plecați, pe prietenii acestora și alți turiști dornici să descopere locuri și obiceiuri necunoscute, să afle povestea unor bunuri de patrimoniu precum biserica de lemn sau casa învățătorului.

În cele două zile, timișorenii și nu numai vor avea prilejul să viziteze Povergina, să redescopere frumusețea lemnului din care a fost ctitorită biserica, să descopere bucătăria locală stând la masă cu sătenii și să asculte cântecele din zona Făgetului,   interpretate de copiii din sat.

Programul începe vineri, la ora 11.00, cu vizitarea bisericii de lemn, unde ghid va fi arh. Vladimir Obradovici, din partea asociației Biserici Înlemnite, după care va urma un mic dejun bănățean. Vor fi organizate ateliere de meșteșuguri locale legate de prelucrarea lemnului, va avea loc vernisajul expoziției de fotografii „Portul popular și evenimente în Povergina”, o întâlnire cu fiii satului, și o prezentare a localității cu istoria și cultura sa, tradiții și obiceiuri. Vizitatorii vor avea parte de  un concert de muzică folk și de dansuri locale, vor fi vizitate vechea casă a învățătorului și alte locuri importante din sat, iar localnicii își vor vinde produsele din gospodărie într-o piață de unde vizitatorii se vor putea aproviziona.


Programul va fi reluat sâmbătă, în cea de-a doua zi a manifestării, de la aceeași oră.

Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. Proiectul cultural Oglinda de Lemn II își propune să contribuie la conștientizarea, în rândul publicului larg, a valorii dar şi a pericolului dispariției patrimoniului de lemn, și, mai mult decât atât, a impactului pe care dispariția sa îl are asupra comunităților locale, asupra memoriei colective și identității culturale a acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.