Un bărbat bine băut a „ţinut” să testeze vigilenţa poliţiştilor din Reşiţa. Acesta a şofat beat în seara zilei de vineri spre sâmbătă pe Calea Caransebeşului din municipiu când a fost prima dată oprit. Deşi s-a ales cu dosar penal pentru alcoolemia ridicată şi faptul că nu deţine permis, cetăţeanul turmentat s-a urcat din nou la volan, doar pentru a fi prins a doua oară de poliţişti, la doar câteva ore distanţă. Mai multe, maşina pe care a condus-o era neînmatriculată.
Bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore. În noaptea de 14 spre 15 septembrie, la ora 22.50, cel în cauză a fost depistat de polițiștii rutieri pe strada Calea Caransebeșului din Reșița. La testarea cu aparatul etilotest acesta avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, nu poseda permis de conducere, iar autoturismul nu figura înmatriculat în circulație.
Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere și conducerea unui autovehicul neînmatriculat, mai arată Poliţia din Reşiţa.
În aceeași noapte, la ora 2.20, bărbatul a fost depistat din nou de polițiștii de la Biroul de Ordine Publică, în timp ce conducea autoturismul, pe Centura Ocolitoare a Municipiului Reșița.
„La testarea alcooltest acesta avea o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul de 37 de ani a fost condus din nou la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, fiind întocmit un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere și conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru dispunerea de măsuri legale”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.