p>

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de averse torențiale în șapte județe din vestul țării. Atenționarea este valabilă începând cu ora 15:00 până luni dimineață la ora 3:00.
„În județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și zona de munte a județului Hunedoara vor fi averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat de peste 70 l/mp”, a anunțat ANM.
Meteorologii au emis o atenționare Cod galben pentru Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei, unde vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 55…70 km/h și pe alocuri grindină și vijelii.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Avertizarea cod galben este valabilă începând cu ora 13:00 până luni la ora 10:00.