O mică sculptură în lemn cu dimensiunile de 22×17,5 centimetri, care are forma unei frunze de stejar cu șapte lobi și un decor extrem de simplu, constând în nervuri care pornesc de la baza frunzei, dispuse longitudinal și simetric, se află la Timișoara, în patrimoniul Muzeului Național al Banatului, lucrarea, aflată într-un anonimat aproape deplin, fiind atribuită lui Constantin Brâncuși.
Frunza de lemn a fost donată muzeului în 1972 de Cornelia Iovănescu Matias, o nepoată a lui Traian Vuia, la aniversarea unul veac de la nașterea acestuia, când s-a constituit un fond muzeal memorial al inventatorului născut pe meleaguri timișene. Potrivit relatărilor ei, lucrarea fusese primită de Traian Vuia în tinerețe, la Paris, chiar de la Constantin Brâncuși, dar nu se cunosc amănunte legate de momentul în care a fost sculptată sau când i-ar fi fost dăruită lui Traian Vuia.
Doi foști muzeografi – Aurel Turcuș și Octavian Gog – care i-au consacrat un studiu, au numit-o „Frunza vieții” și au descoperit într-un număr al ziarului „Vestul” din 1934 un articol semnat de Dumitru Pascotă, student la Paris, din care reiese fără nici un dubiu că în tinerețe, Traian Vuia îl întâlnise pe Brâncuși atât într-un restaurant din Montmartre în care sculptorul lucra pentru a-și câștiga existența în primii ani petrecuți în capitala Franței, cât și la „Cercle des étudiants roumains”, din care amândoi făceau parte, alături de alți români deveniți iluștri.
O mărturisise chiar Vuia, într-o seară de Crăciun când câțiva studenți români, printre care și Pascotă, veniseră să-l colinde pe cel care „a visat să plutească în aer, dus pe aripi de pasăre creată de mâinile sale”, și urmau să meargă și la Brâncuși, sculptorul care „a zburat cu mintea, făcând din marmoră o pasăre care nu va zbura niciodată”.
La Timișoara, piesa a fost expusă o vreme, discret, în secția de istorie modernă din castelul Huniade și nu a fost transferată în patrimoniul muzeului de artă, pe considerentul că face parte dintr-un fond memorial cu valoare istorică. Ulterior, a fost mutată în tezaurul muzeului, pentru a fi mai bine protejată. Lucrarea, aproape necunoscută, trebuie supusă unei expertize pentru a i se confirma autenticitatea și a i se cunoaște adevărata valoare, lucrările lui Constantin Brâncuși fiind printre cele mai bine vândute în lume.
