Grupul Noima aniversează 20 de ani cu o expoziție realizată… pe nevăzute...

Grupul Noima aniversează 20 de ani cu o expoziție realizată… pe nevăzute (foto)

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

La aniversarea a 20 de ani de la înființare, grupul „Noima”, alcătuit din artiștii plastici Ciprian Bodea, Cosmin Frunteş, Dan Gherman, Andrei Rosetti și Sorin Scurtulescu, prezintă un alt fel de retrospectivă, invitând publicul în laboratorul lor, care a produs până acum pictură, fotografie, video, acţionism, performance sau land art. Grupul celor cinci artiști va prezenta în expoziția găzduită de Galeria Subterana a Casei Artelor de pe str. Episcop Augustin Pacha nr. 8 desene individuale şi de grup realizate „in situ”. Desene văzute, realizate… pe nevăzute, pe întuneric, direct în spaţiul expoziţional. Creații pe care, mai apoi, artiștii le vor scoate la lumină, la propriu, în fața privitorilor.

„Desenul este poate cel mai direct semn, înaintea tuturor reprezentărilor elaborate. Primul semn, punctul, apoi linia, suport sau graniţă care produce forme, armătura culorii. Desenul în sine. Desenul figurativ, abstract, explicativ, liric, geometric, scriere. Dacă toate încep de la Cuvânt, în arta vizuală acestea toate se încep şi se traduc cu ajutorul desenului. Desenul permite acest tip de lejeritate, de notaţie rapidă sau studiată pe orice suport şi în orice tip de tehnică, cu instrumente care pot lăsa o urmă, un semn. Desenul este o atingere mai apăsată sau mai moale, un punct care prin extindere poate fi infinit”, spun organizatorii evenimentului.

Vernisajul expoziției, intitulată „Drawings/Desene”, are loc în 14 septembrie, de la ora 18:00, iar desenele vor sta pe simeze până în 15 octombrie. Partener al evenimentului este Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.