Sculptură sudată, la Dumbrăvița. Locuitorii vor putea vedea pe viu „nașterea” unor...

Sculptură sudată, la Dumbrăvița. Locuitorii vor putea vedea pe viu „nașterea” unor lucrări de artă (foto)

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

La Dumbrăvița va avea loc, între 16 și 30 septembrie, a treia ediție a unui eveniment artistic de neratat. Locuitorii vor putea vedea pe viu „nașterea” unor lucrări de artă într-un stil mai puțin obișnuit: sculptura sudată.

„A doua jumătate a lunii septembrie aduce la Dumbrăvița, în parcul central al comunei, șase sculptori care fac parte dintr-o rară categorie de artiști din România, a celor care crează lucrări sudate. Numărul participanților la ediția 2023 este dublu față de cel al edițiilor anterioare, semn că simpozionul devine tot mai interesant pentru artiști și comunitate, deopotrivă. Artistul plastic Bogdan Nueleanu, inițiator și organizator al simpozionului, dumbrăvițean, cunoscut și consacrat artist local specializat în sculptură sudată, a reușit să facă din acest proiect o marcă artistică proprie a localității, singura din România care deja strânge o colecție cu lucrări unicat, la cele șase din anii trecuți urmând să se adauge șase de anul acesta”, au transmis organizatorii.

Artiștii participanți sunt fie nume consacrate din domeniu, fie nume noi, sculptori care aduc inedit, noutate și unicitate. Demersul lor va încânta privirile publicului, dezbrăcând arta de inhibiții pentru cei care vor să-i vadă la lucru în parcul central al localității, unde din 16 septembrie până în 30 septembrie vor lucra și vor crea pentru comunitate.

Simpozionul „Sculptura Sudată” este realizat și anul acesta de Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Timișoara, în parteneriat cu Primăria Comunei Dumbrăvița – Timiș, cu susținerea sponsorului principal MA System. Parteneri: TVR Timișoara, Asociația de Sudură din România (ASR), UVT- FAD Timișoara.

Invitația artiștilor pentru public sună așa: „Fiți alături de artă și haideți să urmăriți pe viu realizarea lucrărilor de sculptură sudată!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.