
Iordania a trimis ajutoare în Gaza pe calea aerului. Pachetele au fost parașutate în nordul regiunii, potrivit Sky News.
Regele Iordaniei a anunțat, prin intermediul aplicației X, că țara sa a parașutat un ajutor medical urgent în Gaza.
Regele Abdullah a dezvăluit că un avion militar a lansat proviziile în apropierea unui spital de campanie din partea de nord a regiunii.
Transportul de ajutoare în Gaza a fost grav perturbat de închiderea punctului de trecere a frontierei Rafah, care leagă fâșia de Egipt.
ONU: „Ajunge!”
Șefii tuturor agențiilor importante ale ONU au emis o declarație comună prin care solicită o „încetare imediată a focului” în Gaza.
„Ajunge”, este mesajul ferm transmis de reprezentanții ONU care anunță că au cel mai mare număr de victime „înregistrat vreodată într-un singur conflict”.
„Timp de aproape o lună, lumea a urmărit cu șoc și groază evoluția situației din Israel și din teritoriile palestiniene ocupate, în fața numărului tot mai mare de vieți pierdute și sfâșiate”, au transmis șefii ONU, potrivit BBC.
Șefii unor organizații, printre care UNICEF, OMS, Programul Alimentar Mondial și Salvați Copiii, au menționat pierderile „îngrozitoare” de vieți omenești de ambele părți și au cerut eliberarea necondiționată a ostaticilor luați de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie.
„Uciderea îngrozitoare a și mai multor civili în Gaza este revoltătoare, la fel ca și lipsirea a 2,2 milioane de palestinieni de la hrană, apă, medicamente, electricitate și combustibil”, se mai arată în declarație.
În document mai scrie că 88 de persoane care lucrau pentru UNRWA, agenția care se ocupă de refugiații palestinieni, au fost ucise începând cu 7 octombrie. Acesta este cel mai mare număr de victime ONU „înregistrat vreodată într-un singur conflict”, este concluzia semnatarilor declarației.