p>
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și S.C. DIACOSTAMPET SRL în calitate de partener anunță încheierea proiectului „Digitalizăm Vestul”, cofinanțat prin programul Competențe digitale pentru angajații din IMM, operațiunea Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe / competențe / aptitudini aferente sectoarelor economice / domeniilor identificate conform SNC și SNCDI ale angajaților.
Proiectul a avut drept obiectiv principal sprijinirea a 32 de întreprinderi care își desfășoară activitatea într-unul din sectoarele economice identificate conform SNC și în unul din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, prin furnizarea de programe de formare profesională (competențe digitale de bază, competențe digitale avansate), evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, analizarea posibilităților și potențialului de digitalizare a întreprinderilor și determinarea pe această bază a necesarului de formare profesională în domeniul TIC și elaborarea și introducerea unor programe de învățare la locul de muncă.
Campania de conștientizare a angajaților și angajatorilor s-a derulat cu succes conform obiectivelor proiectului, cu următoarele rezultate: 2.000 de angajați de IMM-uri informați privind îmbunătățirirea cunoștințelor și competențelor profesionale în domeniul alfabetizării digitale; 1.000 de angajatori informați cu privire la activitățile proiectului și posibilitatea dezvoltării competențelor IT; 3.600 de pliante și 1.200 de broșuri realizate; două buletine electronice lunare – „Digitalizarea întreprinderilor și perfecționarea angajaților în domeniile TIC” și „Economia circulară”, precum și o pagină de Facebook dedicată; patru programe de formare a competențelor digitale derulate – respectiv două programe de formare a competențelor digitale de bază urmate de 102 angajați din cadrul întreprinderilor care își desfășoară activitatea într-unul din sectoarele economice identificate conform SNC și în unul din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, și două programe de formare a competențelor digitale avansate urmate de 223 angajați din cadrul întreprinderilor care își desfășoară activitatea într-unul din sectoarele economice identificate conform SNC și în unul din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI; 16 persoane și-au validat competențele profesionale pentru calificarea de operator introducere, validare și prelucrare date; șase conferințe tematice cu tema „Rolul agenților economici în salvarea mediului și tranziția spre economia circulară”; 16 întâlniri cu stakeholderii și mediul de afaceri; șase parteneriate instituționale încheiate; 16 strategii de dezvoltare digitală a IMM-urilor, în vederea elaborării și introducerii unor programe de învățare la locul de muncă în domeniul alfabetizării digitale; 16 rapoarte privind instrucțiuni de respectare și implementare a principiilor egalității de șanse și de gen în IMM-uri; 16 strategii de dezvoltare a întreprinderii pentru tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficiență din punct de vedere al utilizării resurselor.
Proiectul aduce beneficii directe atât companiilor cât și angajaților, în contextul în care competențele digitale sunt imperativ necesare oricărui proces de administrare, flux de producție sau flux de servicii, iar utilizarea eficientă a tehnologiilor digitale la locul de muncă este însoțită de competențe digitale adecvate.





