Bărbat care a amenințat o femeie și a încercat s-o jefuiască, reținut...

Bărbat care a amenințat o femeie și a încercat s-o jefuiască, reținut de polițiști

0
DISTRIBUIȚI

Tentativă de tâlhărie, duminică, la primele ore ale dimineții, pe o stradă din localitatea hunedoreană Vulcan.

„La data de 14 ianuarie 2023, în jurul orei 06:15, Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat încearcă să sustragă geanta unei femei, pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Vulcan.


La fața locului, în cel mai scurt timp, s-a deplasat un echipaj de poliție care a identificat un bărbat de 36 de ani, din Vulcan, cu privire la care s-a stabilit că ar fi încercat să sustragă rucsacul femeii, prin întrebuințarea de amenințări, după ce, în prealabil, a urmărit-o pe bulevardul Mihai Viteazu, spre locul de muncă (al femeii). În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată”, a transmis IPJ Hunedoara.

În urma verificărilor efectuate și a probatoriului administrat, față de bărbat, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.