Duminică după-amiază a avut loc un nou accident grav pe şoselele din vestul ţării. Trei persoane au fost rănite după ce un tânăr şofer nu a acordat prioritate într-o intersecţie pe DN 66, între Hunedoara şi Călan, iar maşina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un alt autovehicul.
Conform Poliţiei, în jurul orei 13.07, un tânăr în vârstă de 19 ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 687 din direcția Hunedoara – Călan, ajuns în intersecția cu DN 66, în momentul în care a efectuat virajul la stânga în intersecție, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 31 ani, regulamentar pe DN 66 pe sensul de mers spre Hațeg.
„In urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat vătămarea corporală a conducătorului în vârstă de 19 ani și a pasagerilor aflați în autoturism o femeie în vârstă de 44 ani și un bărbat în vârstă de 49 ani. Victimele au fost preluate și transportate de către echipajele medicale la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Hunedoara.
Pompierii Punctului de Lucru Bretea Română au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean au sosit de urgenţă la locul accidentului, în apropiere de Călan.
Toate cele trei persoane au primit primul ajutor medical la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalul din Hunedoara pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri.