Formația Etenal Dark din Bocșa a lansat recent melodia Asfințit, piesă care va fi inclusă pe următorul material discografic al trupei, numit ,,Cugetări”. Alături de membrii trupei la această piesă a mai colaborat și chitaristul Mircea Sirbu, membru fondsator al formației Silex.
„Faptul că Mircea a acceptat să colaboreze cu noi, a fost o surpriză foarte plăcută. Sperăm să reușim să-l cooptăm alături de noi și pentru următoarele piese,ar aduce un mare plus pe plan muzical. ,,Asfințit” este deosebită total, față de ce am făcut până acum. Am scris-o profund afectat de sinuciderea unui bun prieten și am încercat să-i aducem un omagiu, ilustrând și prin videoclilp ultimele-i clipe din viață și golul lăsat de plecarea lui“, spun membrii trupei Etarnal Dark.
Eternal Dark din Bocșa (județul Caraș-Severin) a luat naștere la sfârșitul anului 2021, după ce membrii a două formații din micuțul orășel situat pe cursul râului Bârzava s-au reîntălnit după o pauză de 20 de ani și au pus bazele unui trupe care abordează „depressive death metal“, după cum sună descrierea lor.
După apariția albumului „Gânduri”, muzicienii s-au pus din nou pe treabă și pregătesc pentru următoarea perioadă noi apariții discografice.
Formația Eternal Dark îi are în componență pe Andrei Bivolan (voce), Cosmina Albu (voce și clape), Cosmin Albu (chitară), Lucian Sîrbu (bass) și Sorin Ghiniță (tobe).