Polițiștii au fost solicitat să intervină marți seara, în jurul orei 19:40, la un scandal izbucnit pe strada Bujorilor din Timișoara.
„Polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Bujorilor din Timișoara, a avut loc un conflict spontan între doi bărbați, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 50 de ani, ar fi fost lovit de un altul, în vârstă de 38 de ani.
De asemenea, bărbatul de 38 de ani ar fi aruncat pe autoturismul ce aparține celuilalt bărbat cu un obiect, provocând pagube materiale”, a transmis IPJ Timiș.
Bărbatul recalcitrat a fost imobilizat și introdus în autospeciala de poliție, unde a început să se lovească singur cu capul de obiectele din jur.
„Bărbatul de 38 de ani a fost încătușat, iar în momentul în care a fost urcat în autospecială pentru a fi condus la sediul poliției, acesta s-ar fi lovit intenționat cu capul de sistemele din interiorul acesteia, provocându-și răni. La fața locului a fost solicitată o ambulanță, care a transportat bărbatul la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale”, mai spune comunicatul IPJ Timiș.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.