CJ Timiș a ales proiectele culturale care vor împărți 6 milioane de...

CJ Timiș a ales proiectele culturale care vor împărți 6 milioane de lei în acest an

0
DISTRIBUIȚI

În cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost depuse 341 proiecte culturale pentru care s-a solicitat suma totală de 14,7 milioane lei dar comisia de selecție a acceptat 207 proiecte cultural-artistice și de tineret, care vor beneficia de bugetul disponibil de peste 6,1 milioane de lei, fonduri nerambursabile. Din această sumă, 5,75 milioane lei sunt pentru finanțarea proiectelor culturale iar 400.000 de lei, pentru finanțarea celor de tineret. Potrivit președintelui CJt, Alin Nica, „este un program de finanțare nerambursabilă al Consiliului Judeţean Timiş prin care instituția își propune să deschidă actul de cultură și activitățile de tineret către un număr cât mai mare de persoane, să centreze oferta artistică pe public și să înlăture inegalitățile de acces prin stimularea vieţii cultural-artistice în comunele şi oraşele judeţului”.

Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a ținut cont de o serie de criterii, precum: concordanţa cu strategia de dezvoltare culturală sau educaţională, relevanța și calitatea proiectului cultural, dezvoltarea publicului, capacitatea financiară și operațională, gradul de impact al proiectului, sursele complementare de finanțare, proiect derulat în mediul rural sau mic urban cu parteneri din spațiul DKMT,  promovarea activităților culturale în județ, evidențierea multiculturalității ca element definitoriu pentru afirmarea coeziunii sociale din spaţiul timişean,  promovarea competitivității în rândul elevilor, valorificarea patrimoniului cultural bănățean, sustenabilitatea în timp a proiectului, excelenţa artistică şi originalitatea,  încurajarea fuziunii formelor artistice tradiţionale cu exprimările noi, inovatoare şi experimentale, promovarea patrimoniului material sau imaterial, contribuţia la interesul cultural alcomunităţii și facilitarea ori dezvoltarea accesului la cultură.

Vor beneficia de fonduri nerambursabile festivaluri urbane, de jazz, literatură, concerte simfonice, acțiuni ce îmbină știința și cultura, precum și evenimente dedicate studenților.


Cea mai mare concurență s-a înregistrat la capitolul dedicat organizațiilor neguvernamentale, care au depus proiecte cu o valoare totală de aproximativ 10,5 milioane lei, cu peste 7,5 milioane lei mai mult decât suma alocată acestui capitol.

Rezultatele selecției pot fi consultate pe pagina programului, Timcultura 2024 – Tim Cultura 2024 (cjtimis.ro), iar contestațiile pot fi depuse până vineri, 29 martie, ora 14:00, la registratura consiliului județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.