
Cu ocazia împlinirii a trei ani de la trecerea în neființă a lui Adi Bărar, melomanii sunt așteptați la un eveniment numit „The Same Old Blues – In Memoriam Adi Bărar“, care va avea loc vineri, 8 martie, de la ora 20, la sediul HAMC Timișoara (Strada Cireșului, 31A). La acest concert vor cânta The Same Old Blues Story, adică Rareș Totu (chitară, voce), Liviu Stanciu – (chitară, voce),
Kombell Cramba (bass), Papi (chitară, voce) și Marian Miu (tobe).
Adi Bărar este o figură legendară a rock-ului românesc, al cărui nume se leagă de activitatea trupei Cargo, pe care a înființat-o în 1985 la Timișoara. Membrii formației au primit titlurile de cetăţeni de onoare ai oraşului Timişoara, iar cu nouă ani în urmă au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis, pentru activitatea lor cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria B „Muzică”. În luna septembrie a anului 2016, Cargo a susţinut un concert în Piaţa Victoriei, în cadrul unui eveniment care a sărbătorit câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021 pentru Timişoara, iar în 2017 rockerii au lansat un dublu vinil cu înregistrări live din concertele trupei, într-un tiraj limitat de 250 de exemplare.
În anul 2017 Adi Bărar Band a lansat albumul de blues „Hold on!“, care include reinterpretări ale unor melodii din repertoriul unor artişti clasici precum JJ Cale, Fleetwod Mac, Willie Dixon, ZZ Top sau The Doors.
Adi Bărar a decedat în data de 8 martie 2021.
Conform organizatorilor, înaintea concertului va avea loc și o paradă moto, care va ajunge și la cimitirul unde a fost înmormântat regretatul muzician.
„În data de 8 martie ne adunăm într-u amintirea prietenului și camaradului nostru Adrian Bărar. Pentru cei care doresc să ne fie alături la acestă comemorare, programul va fi după cum urmează: Ora 17:30 adunarea in parcare la Modex (de preferat cu motocicletele), la ora 18 plecăm spre locul de veșnică-i odihnă (cimitirul de pe str. Mătăsarilor) pentru a petrece un moment de reculegere la căpătâiul prietenului nostru Adrian Bărar. Motociclist sau nu, toată lumea este bine venită!“, este mesajul transmis de organizatorii acestui eveniment.