
Ziua de 23 aprilie este cea în care creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul din cei mai îndrăgiți sfinți, așa cum arată și numărul mare al celor care îi poartă numele și în această zi își aniversează onomastica.
Originar din Cappadocia, cel care avea să devină un sfânt martir a fost miliar în armata romană în secolul al III-a, și ofițer în garda împăratului Dioclețian. A fost întemnițat, torturat și condamnat la moarte în timpul persecuțiilor creștinilor de același împărat, pentru curajul de a nu renunța la credința creștină, pe care nu o ascundea. Potrivit unei faimoase legende medievale, ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară, această imagine, cu Sf. Gheorghe călare omorând balaurul cu o suliță, care simbolizează biruința credinței creștine asupra răului și a forțelor întunericului, , fiind cea mai răspândită în iconografie. Este ocrotitorul mai multor țări și orașe, printre care și Timișoara, și a numeroase biserici.
În anul 1342, când Timişoara este atestată ca „civitas”, patron al oraşului era Sfântul Gheorghe iar cea mai importantă biserică, atestată documentar încă din 1323, în actuala piață cu același nume, cea mai veche a orașului, era închinată protectorului cetății. Ajunsă într-o avansată stare de degradare în epoca otomană, biserica a fost reconstruită la mijlocul secolului al XVIII-lea în stil baroc. Deși de mici dimensiuni, vechea piaţă a Timişoarei a suferit multe modificări de la o epocă la alta, mai ales în comparaţie cu celelalte pieţe importante ale oraşului, iar biserica a fost dărâmată înainte de izbucnirea primului război mondial, pentru modernizarea cetății.
Una din cele mai vechi biserici ale Timişoarei, dintre cele construite după ocuparea oraşului de armatele Casei de Habsburg, este biserica ortodoxă cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Piaţa Traian, ridicată între anii 1745-1755, singurul edificiu din secolul al XVIII-lea care s-a păstrat în piaţă, deși a suferit unele modificări. Inițial a fost frecventată de creștinii ortodocși români și sârbi, dar după despărțirea ierarhică a celor două biserici, în 1865, edificiul a fost atribuit sârbilor.
Pe 23 aprilie se celebrează și hramul domului romano-catolic din Piața Unirii, consacrat în cinstea Sf. Gheorghe în data de 24 aprilie 1803 de către episcopul de Cenad Ladislau Kőszeghy. Construit în două etape, între anii 1736 și 1774, astăzi este unul din monumentele de vază ale orașului. Episcopia romano-catolică va organiza la liceul Gerhardium o întâlnire al cărei invitat va fi Msgr. Renzo Bonetti, fost director al Oficiului Național pentru Familii al Conferinței Episcopale din Italia, iar Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, va celebra în Domul Sf. Gheorghe o Sfântă Liturghie pontificală, omilia fiind rostită de Msgr. Renzo Bonetti. La Sf. Liturghie va concelebra Excelența Sa Strahil Kavalenov, episcop al Diecezei de Nicopole cu sediul la Ruse, iar în ziua următoare, acesta va celebra o Sfântă Liturghie la dom, la care vor participa aproximativ 100 de credincioși sosiți din Bulgaria și credincioși de naționalitate bulgară din parohiile diecezei de Timișoara.
Sfântul Gheorghe este și patronul spiritual al militarilor din forțele terestre ale armatei române.
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre, Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” organizează între orele 12,00 și 15,00 Ziua Porților Deschise la Cetatea Aradului, unde va putea fi vizitată Sala Tradițiilor de Luptă, accesul fiind permis pe baza cărții de identitate.














