Europarlamentarul Cristian Bușoi, liderul interimar al PNL Timișoara, critică foștii membri care au părăsit formațiunea, cu trimitere mai mult sau mai puțin direct la Alin Nica, fostul președinte al PNL Timiș, care acum va candida alături de Dominic Fritz în Dreapta Unită.
„Adevărații liberali nu pleacă din PNL și nici nu trădează valorile dreptei, făcând pact cu diavolul.
Adevărații liberali înțeleg că Timișoara și Timișul au nevoie de o alianță între principalele partide politice din România pentru a asigura stabilitatea necesară în vederea dezvoltării. Avem o alianță politică administrativă care va lucra în beneficiul timișenilor, și al timișorenilor. Liberalii vor vota Nicolae Robu pentru postul de primar și Alfred Simonis pentru postul de președinte al Consiliului Județean, așa cum vor face și social democrații! Între liberalism, între curentul care susține valorile familiei și ale moralei creștine, și progresism nu există compatibilitate de niciun fel!”, a transmis Cristian Bușoi.
Daca PNL a facut pactul cu PSD, si „Adevărații liberali nu trădează valorile dreptei, făcând pact cu diavolul”, PNL fiind un partid care a facut pactul cu oricine , nu numai cu diavolul, doar pentru a ramane in guvern, atunci tu ce mai cauti in PNL ? Faci morala in acelasi timp in care stai si la putere, dar te dai ca fiind si contra puterii ? Unde ai invatat sa joci la doua capete ?
Tot pact cu diavol au făcut si ceilalti liberali
Voi ăți trădat valorile liberale și v-ați pus capră PSD -ului doar pt a putea fura în haită.V-ați ales președintele,pe Rommel din Carpați,încălcând toate statuturile partidului și ați rămas în PNL toți slugoi și oportuniștii,formând astăzi marele partid , ,,Aceeași mizerie,,.Ați încurajat aur și pe Șoșoaca și acum vreți să dați iluzia că doar voi puteți conduce,pt că sunteți echilibrați.Sunteți doar o turmă de corbi care fac bugetul României praf.Singura soluție de bun simț din România este Nicușor Dan și Dreapta Unită.