Seminar despre teatrul stradal și un atelier de tehnică bondage, deschise timișorenilor,...

Seminar despre teatrul stradal și un atelier de tehnică bondage, deschise timișorenilor, în cadrul Festivalului TESZT

0
DISTRIBUIȚI

Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT organizat de teatrul maghiar „Csiky Gergely”, care se desfășoară la Timișoara între 19 și 26 mai sub genericul „Cealaltă perspectivă”, are în program, pe lângă cele 24 de spectacole din mai multe țări europene, și două evenimente speciale – un seminar despre teatrul stradal și un atelier de tehnică bondage – ambele cu participare gratuită.

Stefano Tè, regizorul artistic al trupei Teatro dei Venti din orașul italian Modena, va susține în 23 mai, de la ora 18:00, un seminar despre teatrul stradal în spații urbane. Seminarul se adresează tuturor celor interesați: actori profesioniști și amatori, alți artiști din domeniul teatral, studenți, spectatori de teatru. Prezentarea va fi în italiană, dar se asigură traducere simultană în română, participarea Teatro dei Venti la TESZT fiind susținută de Fundația ATER din Italia. Stefano Tè și-a prezentat la TESZT producțiile „Moby Dick” și „Draaagonul”, spectacole de mari dimensiuni care se folosesc de piețele orașelor ca fundal complementar la decorul de spectacol. Mai mult, împreună cu Teatro dei Venti, trupă înființată în 2005, Tè a creat spectacole în care a implicat deținuți, pacienți la psihiatrie, emigranți, persoane care locuiesc în zone marginale. În prezent, regizorul și trupa sa pregătesc pentru anul 2026 producția „Human Measure” în care vor fi implicați și locuitorii orașelor în care va avea loc spectacolul.  La TESZT 2024, Teatro dei Venti prezintă „Pentesilea”, în regia lui Stefano Tè, în 21 și 22 mai, de la 18:00 în Piața Libertății, accesul la spectacol fiind liber.

Atelierul de tehnică bondage va fi organizat în 20 mai, de la ora 19:00.


Coordonatorul, Boshi Nawa – numele artistic al lui Ulrich Krähling din Germania – va povesti despre istoricul Shibari și va expune cum se realizează practic două modele de împletituri de noduri. Frânghiile vor fi puse la dispoziție de organizatori și se pot achiziționa și de la maestrul Boshi Nawa. Tehnica veche japoneză de legare cu frânghii este folosită în mod terapeutic în artă și va fi parte din spectacolul „Ismene dansează”, a ansamblului Kristóf Szabó F.A.C.E. din Köln, programată în cadrul TESZT în 21 mai, ora 21:00. Evenimentul este destinat participanților peste 16 ani din mediul artistic sau oricui este interesat să învețe tehnica și arta bondage. Atelierul va avea loc în engleză, fără traducere.

Cei care doresc să se înscrie gratuit la ateliere trebuie să trimită un mesaj la adresa de e-mail teszt2024@tm-t.ro până în data de 19 mai, locul de desfășurare a evenimentelor urmând a fi comunicat în timp util celor înscriși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.