Creștinii îi sărbătoresc pe 21 mai pe Sfinții Împărați Constantin cel Mare și Elena, primele capete încoronate care au îmbrățișat religia creștină.
Mama împăratului Constantin, Iulia Helena, era frumoasa fiică a unui hangiu și servea călătorii în hanul acestuia, aflat într-o localitate lângă Nicomedia, când a cunoscut-o ofițerul Constantius – ulterior devenit Augustus – care s-a îndrăgostit de ea și au trăit împreună 20 de ani, legătura lor devenind și mai puternică după venirea pe lume a lui Constantin. Ajunsă mamă de împărat, Elena nu avea să-și uite originile umile, păstrându-și curățenia sufletească și echilibrul. În anul 313 s-a botezat și și-a dedicat cu evlavie întreaga viață construcțiilor de biserici, amenajării locurilor sfinte din Palestina și operelor de caritate publică pentru comunitățile creștine, nevoiași și soldați. La Ierusalim a construit, lângă Sfântul Mormânt, Biserica Învierii Domnului, punând bazele unei cetăți religioase care glorifica viața, moartea și învierea lui Iisus Hristos. În anul 325, la bătrânețe, a cutreierat Palestina mergând pe urmele lui Hristos și din dorința ei s-au făcut săpături pe dealul Golgota, pentru descoperirea crucii de lemn pe care fusese răstignit Iisus, Sfânta Cruce fiind mai apoi înălțată în văzul creștinilor de Macarie I, episcopul cetății Ierusalimului.
Constantin, care avea, potrivit istoricilor vremii, „cele mai frumoase însușiri sufletești și trupești” a petrecut o bună parte din tinerețea sa pe malurile Dunării, luptând ca ofițer cu sarmații și neamurile germanice. A fost proclamat Augustus de trupele sale în anul 306 dar, în anul 312, înaintea unei lupte cu Maxentius, instalat la Roma ca Augustus, Constantin a văzut pe cer, potrivit istoricilor bisericii, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripția „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge), iar în timpul nopții i s-a arătat în vis Iisus Christos, care i-a cerut să pună pe steagurile de luptă semnul crucii, ca semn protector pentru biruință.
Constantin a câștigat bătălia împotriva armatei mult mai numeroase a lui Maxentius, care a pierit în luptă. Pe arcul său de triumf ridicat la Roma în anul 315, se păstrează o inscripție care dovedește credința împăratului că a câștigat lupta „prin inspirație divină”. Constantin cel Mare a instituit pacea religioasă, iar prin Edictul din Milan, din anul 313, a recunoscut oficial creștinismul, alături de celelalte religii ale imperiului, proclamând toleranța pentru creștinism și libertatea credinței, iar în anul 325 a convocat și a participat la celebrul Conciliu de la Niceea, eveniment de seamă în istoria bisericii creștine care a adus o serie de clarificări în credința creștină. El este și cel care a transformat orașul Byzantion, care avea să devină din anul 330 Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit pentru mai bine de un mileniu. Împăratul Constantin avea să se creștineze, la rândul său, fiind botezat înainte de a-și da ultima suflare.
