p>

Grav accident de circulație, vineri după-amiaza, pe autostrada A6, pe sensul de mers dinspre Lugoj spre autostrada A1. Un șofer de TIR a murit.
„Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a condus un autotren pe Calea 2, km 0+500 m, sensul de deplasare Lugoj – A1, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior răsturnându-se, intrând în coliziune cu parapetul median. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului autotrenului, în vârstă de 63 de ani”, a transmis IPJ Timiș.
Conform procedurii, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa foto: DRDP Timișoara