Agentă din Timișoara, medalie de bronz la Campionatului European de Judo al...

Agentă din Timișoara, medalie de bronz la Campionatului European de Judo al Polițiștilor. Echipa României, locul 1

0
DISTRIBUIȚI

În perioada 13 – 17 iunie 2024 a avut loc la Sofia, în Bulgaria, a XVI-a ediție a Campionatului European de Judo al Polițiștilor, la care au participat peste 200 de sportivi din cele 16 țări înscrise.

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a fost reprezentat de Agent Covaciu Iasmina-Georgiana din cadrul Secției 1 Urbane Timișoara, care a obținut locul al treilea la categoria -57 kg.

La proba pe echipe, România s-a clasat pe locul 1, învingând în finală echipa Germaniei, iar ultima treaptă a podiumului a fost împărțită de echipele din Austria și Franța.

„Performanța sa remarcabilă în cadrul Campionatului European de Judo reprezintă un exemplu de munca asiduă, pasiune și devotament pentru acest sport.


Suntem onorați să avem astfel de polițiști în cadrul IPJ Timiș, care prin realizările lor ne amintesc că dedicarea și pasiunea pot transforma fiecare provocare într-o oportunitate de succes”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.