Festivalul înghețatei și faptelor bune, la Muzeul Satului din Timișoara

Festivalul înghețatei și faptelor bune, la Muzeul Satului din Timișoara

1
DISTRIBUIȚI

Timp de trei zile, din 28 până în 30 iunie, la Muzeul Satului Bănățean va avea loc „Festivalul Înghețatei bune la Timișoara”, un eveniment caritabil organizat de asociația „Inima îți vorbește”, sub motto-ul „Înghețată + fapte bune = fericire!”. Scopul evenimentului este acela de a strânge fonduri pentru programele de educație și vindecare a traumei de abuz pentru cei 60 de copii aflați în evidența asociației.

Cei care vor dori o gustare înainte de a savura cel mai bun și îndrăgit desert al verii, prezent în zeci de sortimente și combinații ale celor mai apreciați artizani ai înghețatei, vor avea parte de mâncare și băuturi cu dichis, vor fi amenajate totodată diferite standuri, numite colțul bucuriei, colțul sănătății, colțul educației, colțul inimii tale, colțul bunăstării, vor avea loc concursuri cu premii, concerte, tombolă, lansarea baloanelor cu vise la cer și multe alte surprize.

Festivalul are următorul program:

Vineri, 28 iunie

14:00 – Marea deschidere

14:00 – 22:00 – Vizitarea standurilor cu înghețată și bunătăți. Ateliere distractive și educative.


Lumea magică a copiilor, ceaunul fermecat, înghețată cu gust nobil

17:00 – 22:00 – Spectacole și reprezentații artistice. Seară folk cu Adrian Ilie, atelierul de folk Giroc & more.

Sâmbătă, 29 iunie

10:00 – Deschiderea celei de-a doua zile

10:00 – 22:00 – Vizitarea standurilor cu înghețată și bunătăți. Ateliere distractive și educative. Atelier art-therapy, traseu prin pădure, sport cu copiii etc.

16:00 – 22:00 – Spectacole și reprezentații artistice. Magie în ritm de dans: Cătălin Pintea Magicianul, Dj Oz, Fabricio El Latino & more.

18:00 – Lansarea baloanelor cu vise la cer

Duminică, 30 iunie

10:00 – Deschiderea celei de-a treia zile

10:00 – 22:00 – Vizitarea standurilor cu înghețată și bunătăți. Ateliere distractive și educative. Zumba kids, panou de cățărat, ninja paintball etc.

14:00 – 22:00 – Spectacole și reprezentații artistice Seară cu soliști locali: Ravi-Hazard, Călin Lupu, Victor Stan & more.

18:00 – Lansarea baloanelor cu vise la cer

Președintele asociației „Asociația Inima îți vorbește”, Angela Drăghia, își dorește ca la la festival să vină „cât mai mulți oameni cu suflet mare care să dăruiască din inimă un aport, fie el, cât de mic”, să se implice cât mai mulți locuitori în acest festival care este al orașului, pentru a susține proiectele organizatorilor. Intrarea se face pe bază de donații în contul asociației sau la fața locului, iar mai multe detalii puteți afla de pe pagina de Facebook Festivalul Înghețatei bune la Muzeul Satului Bănățean!.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.