p>
În urmă cu șapte decenii, în zona defileului Dunării începea construirea hidrocentralei Porțile de Fier I, printr-un acord de colaborare româno-sârbă, cea mai mare construcție hidrotehnică de pe Dunăre și una din cele mai mari din Europa, cu un imens lac de acumulare care se întinde de la baraj până la confluența cu râul Tisa.
Dacă unele vestigii arheologice și istorice au fost salvate și incluse în Parcul Natural Porțile de Fier, alte locuri pitorești, precum insula Ada-Kaleh și 11 așezări de pe malul românesc au fost înghițite de apele ridicate cu peste 30 de metri și a fost sacrificat un vechi oraș, Orșova, care stătea în calea proiectului, malul românesc fiind cel mai afectat de construcția barajului. Ruinele orașui de altădată mai pot fi astăzi văzute foarte rar, doar când se golește lacul de acumulare al hidrocentralei, ceea ce se întâmplă la intervale de câțiva ani, dar povestea sa este de-a dreptul captivantă, mai ales pentru turiștii aflați pe vapoarele care navighează pe Dunăre și trec peste ruinele orașului aflat acum sub ape.
Două milenii de istorie
Castrul și vechea așezare Dierna, inscripția „Tabula Traiana”, singura care se mai poate vedea din cele zece tabule săpate în stâncă și care consemnează debarcarea trupelor imperiale pentru cucerirea Daciei, sunt doar două din vestigiile importante ale antichității, iar Orșova este amintită în scrierea maghiară timpurie „Gesta Hungarorum”. Ulterior a fost una din cetățile care apărau linia Dunării în Evul Mediu, a fost cucerită de turci, sub stăpânirea cărora era o așezare pescărească, apoi de austrieci, când a făcut parte din zona de graniță a Imperiului Habsburgic, așezarea fiind consemnată pe harta lui Ferdinando Marsigli din 1744.
În vremurile mai noi, până în anii interbelici, era, alături de Moldova Veche și Baziaș, un important port bănățean, unde exista, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, o zonă de porto-franco. Zona Orșovei a aparținut Banatului, fiind anexată județului Mehedinți după reorganizarea administrativă din 1968. Orașul era locuit de o populație amestecată – români, sârbi, urmași ai coloniștilor aduși de austrieci din Europa Centrală, și se mai regăseau influențe turcești.
Orașul vechi, construit de-a lungul Dunării, avea trei străzi paralele care erau stropite zilnic, era un oraș prosper, cu case mari, marcate de stilul arhitectonic austro-ungar, cu grădini, cele mai multe cu fântâni în curte, care erau folosite și pentru păstrarea unor mâncăruri la rece, avea numeroase hanuri și prăvălii, iar cinematografele și ștrandul erau principalele distracții. Comerțul deținea un rol important. orașul avea port și șantier naval, calea ferată construită în 1876, care lega orașul de Timișoara, era și un important nod de cale ferată între Regatul României și Europa Centrală. Orașul a încetat să existe când a fost sacrificat pentru construirea hidrocentralei, și o bună parte din locurile istorice, cu viața de odinioară, s-a pierdut, doar arhivele și muzeele păstrându-le amintirea.
Orașul scufundat în Dunăre
În momentul în care s-a decis construirea hidrocentralei, câteva zeci de mii de locuitori din Orșova și satele care urmau să dispară au trăit adevărate drame, fiind forțați să-și părăsească casele și obiceiurile, au muncit din greu pentru a începe o nouă viață în locurile în care au fost strămutați, cu puținele lucruri pe care au reușit să le salveze, și mulți nu au supraviețuit. Dislocarea populației a fost începută încă în 1968, când locuitorii vechiului oraș au fost mutați cu câțiva kilometri spre nord, pe o parte din vatra fostului sat Jupalnic. Mutarea a fost anevioioasă, în orașul nou lucrările edilitare nu erau terminate, iar despăgubirile oferite de stat localnicilor au fost derizorii. Doar locuitorii a două case aflate mai aproape de culmea dealului, care nu beneficiau de condițiile de strămutare, au rămas să trăiască izolați de lume, la zece kilometri distanță de noul oraș, ajutați la bătrânețe doar de măicuțele de la mănăstirea Sfânta Ana.
Orșova Nouă, construită în formă de amfiteatru pe malul lacului de acumulare, între Munții Almăjului și Podișul Mehedinți, este înconjurată de o mulțime de locuri pitorești, printre care Cazanele, numeroase peșteri și chei, formațiuni carstice de o mare diversitate, pe gustul oricărui călător care iubește natura, dar și de vestigii istorice și așezări unice în felul lor, care oferă astăzi locuitorilor posibilitatea de a aduce prosperitate zonei din turism.
Mănăstirea „Sfânta Ana”, singurul edificiu rămas din vechea Orșovă
Mănăstirea Sfânta Ana de pe Dealul Moșului, singurul edificiu rămas din vechea Orșovă, are o istorie tulburătoare. A fost construită în anii interbelici de ziaristul Pamfil Șeicaru, în semn de recunoștință pentru că a scăpat cu viață după expolzia unui obuz în luptele din primul război mondial, purtate în 1916 în zona Orșovei, când, împreună cu un coleg de regiment, a fost îngropat de viu în tranșee, ambii fiind salvați de camarazii de arme.
Cunoscutul ziarist și-a respectat jurământul făcut atunci și a înălțat mănăstirea chiar pe locul în care era gata să-și piardă viața. Episcopul Vasile Lăzărescu, devenit ulterior mitropolit al Banatului, a refuzat însă sfinţirea mănăstirii, pe motiv că a fost ridicată fără consimţământul episcopiei, pe un loc care nu fusese sfinţit. A început o acţiune în instanţă, a izbucnit al doilea război mondial iar în anii regimului comunist a devenit complex turistic cu restaurant și discotecă, în care televizorul era așezat pe masa altarului iar chiliile fuseseră transformate în camere pentru turiști. Mănăstirea, donată din exil de Pamfil Șeicaru Mitropoliei Olteniei, a fost sfințită la sfârșitul anului 1990 dar câțiva ani, măicuțele venite de la mănăstirea Tismana au fost nevoite să conviețuiască cu restaurantul.
În urmă cu șase ani a fost inaugurat Muzeul Regiunii Porților de Fier Orșova, cu trei secții: științele naturii, cu diorame care prezintă frumuseți din Parcul Național Porțile de Fier, o zonă în care se fac simțite influențe ale climei mediteraneene, istorie-arheologie, cu vestigii păstrate din antica Dierna, și etnografie, unde se poate vedea reconstituirea unei case tradiționale otomane și viața turcilor pe insula Ada-Kaleh și în vechea Orșovă.
