Israelul și organizația Hamas au fost incluse, în premieră, pe o listă a ONU privind încălcarea drepturilor copiilor.
Biroul ONU pentru copii în conflicte armate a scris în raportul său anual că războaiele din Israel și Gaza, dar și cele din Ucraina și Sudan, au dus la un număr fără precedent de copii uciși și răniți în 2023.
ONU a stabilit că anul trecut a existat o „creștere șocantă de 21% a încălcărilor grave” împotriva celor sub 18 ani în toate conflictele de pe planetă.
Doar războiul dintre Israel și Hamas a înregistrat o creștere a încălcării drepturilor copiilor cu 155%, potrivit Sky News.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a explicat că forțele israeliene au fost incluse pe listă din cauza numărului mare de victime din Gaza și a atacarii școlilor și spitalelor.
Hamas, împreună cu militanții Jihadului Islamic Palestinian, au fost, de asemenea, incluși pentru uciderea, rănirea și răpirea copiilor.
Potrivit raportului ONU, „aproximativ 19.887 de copii palestinieni au fost uciși sau mutilați” în Fâșia Gaza și Cisiordania.
Cifrele sunt încă verificate de experții ONU.