Accident grav pe DN 7 Arad – Deva. Un mort și patru...

Accident grav pe DN 7 Arad – Deva. Un mort și patru răniți, între care un bebeluș de 6 luni UPDATE Accidentul, produs de un șofer de 18 ani din Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Grav accident de circulație, luni seara, pe DN 7, șoseaua care leagă Aradul de Deva. Două mașini și un camion au fost implicate în accidentul care s-a produs puțin înainte de ora 18:00, în zona localității arădene Cicir.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de intervenție, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Ulterior, în sprijinul acestora au venit și două ambulanțe SAJ. „În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care două în stare de inconștiență, iar una conștientă și cooperantă”, a transmis ISU Arad.

„Din nefericire, o victimă de sex masculin a fost declarată decedată la locul evenimentului. În urma evaluării medicale, la spital au fost transportate: o victimă în stare de inconștiență, trei victime conștiente și cooperante, prezentând răni ușoare și excoriații, dintre acestea și un bebeluș de 6 luni”, au mai comunicat pompierii arădeni.

UPDATE „La data de 29 iulie, ïn circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe DN 7, a avut loc un accident cu consecințe grave.


În jurul orei 17:55, un tânăr de 18 ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Cicir, dinspre Deva spre Arad, a intrat în coliziune cu un autoturism care era oprit în coloană, condus de o femeie de 33 de ani, din Ghioroc. După impact, autoturismul a ajuns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu rutier condus de un bărbat de 50 de ani, din județul Hunedoara. Accidentul a avut ca urmare decesul unui tânăr de 22 de ani, alte patru persoane, printre care un copil de 6 luni, fiind transportate la spital pentru evaluarea stării lor și acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatele din dotare a indicat că niciun șofer nu era sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, a transmis IPJ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.