Muzeul Apei Timișoara din calea Urseni nr. 26 vernisează astăzi, la ora 18:00, expoziția colectivă de pictură „Centralitate, Infinitate, Univers”, care va fi prezentată de Robert Șerban, președinte al Fundației Aquatim, în prezența curatorilor Daniela Constantin și Dacian Andoni, și a artiștilor expozanți, studenți ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara.
Vor fi expuse lucrări de Broșniac Slavicica, Gabor Zoltan, Gal Ioan, Gugescu Andreea, Murărescu Andreea, Popescu Maria, Popovici Constantin, Predoiu Georgeta, Simion Gheorghița, Talpău Simona, Tohăneanu Daniela și Zarioiu Tudorică.
Lucrările sunt rezultatul cercetării și creației artistice la disciplinele Investigații alternative în cromatologie și Reprezentare și concept ale profesorilor curatori și sunt realizate în tehnica acrilic pe pânză și ulei pe pânză, fiecare pictură reprezentând transpunerea esenței imaginare coroborate cu temele și problemele plastice supuse cercetării. Expoziția poate fi vizitată până în data de 30 august.
Sâmbătă, 6 iulie, de la ora 11:00, tot în cadrul expoziției, artiștii participanți au propus un atelier atractiv pentru copiii dornici să-și exploreze latura artistică, intitulat „Pictează-ți emoția”, cu Adela Ioana Murărescu.