Meteorologii au extins avertizarea Cod roșu de caniculă până marți. Maximele vor ajunge la 42 de grade Celsius.
Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod roșu valabilă în aproape toată țara luni și marți.
Sunt vizate Capitala și județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani și Suceava, precum și Capitala.
Valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi maxime de 33-36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Meteorologii anunță că valul de căldură va persista în toată țara și după ziua de marți.
În celelalte județe din țară, luni și marți va fi Cod portocaliu. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35-40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
UPDATE Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineața, o avertizare cod roșu de caniculă pentru toată țara. Doar Maramureșul, Harghita și Bistrița-Năsăud sunt sub cod portocaliu. Temperaturile sunt extrem de ridicate, luni și marți.
Luni și marți, în Maramureș, estul și nord-estul Transilvaniei, valul de căldură va persista.
Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În Maramureș, Bistrița-Năsăud și Harghita este codd portocaliu.
În restul țării, luni și marți, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Miercuri, în Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Astfel, în județele Satu Mare, Bihor, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani va fi cod portocaliu. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
În restul țării, este cod roșu de caniculă. Valul de căldură este intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat Zoneele afectate sunt Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Transilvaniei și al Crișanei. În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
În a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în jumătatea sudică a țării.