„Interspațiu”, o nouă expoziție la galeria Meta Spațiu din Timișoara

„Interspațiu”, o nouă expoziție la galeria Meta Spațiu din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Centrul MV sci-art vernisează vineri, 16 august, de la ora 19:00, expoziția „Interspațiu”, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți, în care cinci artiști – Mirela Cerbu, Sânziana Gheorghe, Onesim, Ana Maria Szollosi și Mihai Toth – abordează conceptul de artă ca proces supus unor alterări succesive în relația spațiu-timp, precum și a dualității finit-infinit, provizoriu – perpetuu.

Incertitudinea devine punctul central în juxtapunerea celor cinci viziuni artistice. În fizica cuantică, principiul incertitudinii al lui Heisenberg sugerează că, la nivel fundamental, particulele nu au poziții și viteze precise, ci o serie de probabilități.


Această idee se reflectă în lucrările artiștilor, unde formele și structurile nu sunt fixe, ci fluctuează, transformându-se constant în răspuns la noi perspective și interpretări.

O succesiune de poziții artistice pe care le putem privi ca pe un număr infinit de universuri paralele, oferă un alt cadru de interpretare. Lucrările prezentate pot fi percepute ca ferestre către aceste universuri alternative, fiecare lucrare reprezentând o realitate posibilă, o versiune diferită a unui moment, a unui gând sau a unei emoții. Această abordare rezonează cu ideea dualității finit-infinit, unde fiecare operă de artă este în același timp completă și în perpetuă evoluție, reflectând un univers vast și nelimitat de posibilități.

Procesul artistic devine astfel un cadru de experiment, în care observația și interacțiunea determină forma finală a lucrării. Fiecare interacțiune a publicului cu operele de artă poate fi văzută ca o „colapsare a funcției de undă”, un moment în care potențialele infinite ale operei devin o realitate specifică și tangibilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.