Adrian Cionca, prim-vicepreşedintele PSD Timiş: „N-a făcut 30 de ani nimeni în...

Adrian Cionca, prim-vicepreşedintele PSD Timiş: „N-a făcut 30 de ani nimeni în Timiş ce au făcut Grindeanu cu Simonis”. Ce atuuri crede că are Marcel Ciolacu la prezidenţiale

0
DISTRIBUIȚI

Adrian Cionca, prim-vicepreşedintele PSD Timiş şi candidat la următoarele alegeri parlamentare, a vorbit la PRESSALERT LIVE despre şansele bune pe care le au social-democraţii în a oferi următorul preşedinte al României, dar şi motivele pentru care-i vede pe Sorin Grindeanu şi Alfred Simonis ca potenţiali urmaşi ai lui Marcel Ciolacu în fruntea partidului.

„Nu ne-am relaxat, am câştigat o primă bătălie din cele patru din acest an. Şi tragem nădejde că vom face o figură frumoasă atât la alegerile parlamentare, cât şi la cele două tururi de alegeri prezidenţiale. Noi vrem să ne scoatem liderul preşedinte pentru că aşa este normal”, a spus Adrian Cionca. Întrebat dacă victoria lui Marcel Ciolacu în turul 2 poate fi obţinută doar împotriva lui George Simion, social-democratul a răspuns: „Eu n-aş spune acest lucu pentru că Marcel Ciolacu este pe un trend ascendent. Cred că guvernarea PSD sub tutela dânsului a dus cumva sub zona stabilităţii după mulţi ani lipsită în România. Totuşi, având în vedere că liderul care conduce guvernul este Marcel Ciolacu. Eu zic că de când e Marcel Ciolacu prim-ministru s-a văzut o viteză mai mare în investiţii, în implementarea proiectelor. S-a stabilizat climatul de pace în Guvernul României. Asta e părerea mea, a unui om care activez şi în zona de business şi în politică şi cred că asta a reuşit Marcel Ciolacu să facă… Eu zic că şi de asta (ar trebui ales). Este un om care poate să guverneze cu diferite caractere. Care poate să ţină stabilitate pentru ţară şi pentru proiectele de investiţie ale României şi credeţi-mă că inclusiv în zona de politică externă s-au văzut capabilităţile lui. Au dat roade. Având vicepreşedinte în Parlamentul European. Sub tutela lui Marcel Ciolacu PSD-ul poate să câştige după 20 de ani de dreapta Preşedinţia României… A demonstrat că e bun. De data aceasta lucrurile sunt foarte simple. Noi nu mai vorbim cu: vom face, vom drege. Nu mai suntem ca Ponta cu: domnişoara ministră o să lucrăm la toate. Avem centură pe care circulăm, stadion care a intrat în demolare, suntem în cu totul altă etapă”,

Cionca a subliniat că PSD e o forţă politică după scrutinul din primăvară şi în judeţul Timiş: „Deja rezultatele la alegerile locale au arătat că PSD-ul este un partid şi în Timiş, care face performanţă, avem 54 de primari în acest moment. Avem majoritate confortabilă în Consiliul Judeţean. Avem o majoritate uşor realizabilă în Consiliul Local. Alianţă cu PNL şi ce a mai rămas acum după ce s-a despărţit Forţa Dreptei… Dominic Fritz nu mai are majoritate la Consiliul Local. Pe mine m-a învăţat experienţa politică că la politică e aproape ca şi în Biblie.


O zi pentru Dumnezeu e ca o mie de ani pentru alţii. În politică, o zi, până nu depune jurământul de către Consiliul Local şi Judeţean, este foarte mare distanţa. Aşa că haideţi să nu ne grăbim să punem presiune, cine cum pune viceprimari. Haideţi să depunem jurămintele, haideţi să intrăm în logica noului mandat şi să vedem. Ce pot să văd eu după patru ani şi ceva de PSD. Că este un partid disciplinat, un partid care implementează viziunea dată de către lideri la firul ierbii, să vorbesc aşa în termeni alb-violeţi. Şi sunt convins că vom scoate un scor foarte bun”.

Adrian Cionca vrea să ajungă în Camera Deputaţilor fiind pe poziţia a III-a pe lista PSD, în timp ce Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor, e cap de listă. „Este un om care face cinste Timişului, un bănăţean de-al nostru, un om care merită să fie corect pe locul 1 la Camera Deputaţilor (…) Sunt câţiva primari care îşi doresc această funcţie. Colegul meu Sebastian Răducanu, colegul meu Eugen Dogariu…”, a conchis Cionca.

„E un partid democratic… domnul preşedinte Simonis, care a coordonat congresul a întrebat dacă vrea cineva din sală să se înscrie la cursa prezidenţială. Sigur că oricând ar face faţă cu brio să fie preşedinte naţional al PSD Sorin Grindeanu. Oricând ar face faţă Alfred Simonis. Este preşedintele Consiliului Judeţean Timiş! Este un om care are o experienţă. De ce nu? … în filiala Timiş este şeful lui Grindeanu la partid. Cred că sunt la fel de bun, dar în acest moment probabil e corect să fie Sorin Grindeanu preşedinte PSD”, a mai spus Adrian Cionca despre posibilul urmaş al lui Marcel Ciolacu la şefia PSD.

„Păi a făcut pentru Timiş ce n-a făcut 30 de ani nimeni în Timiş, ce au făcut Grindeanu cu Simonis. Timişenii ani de zile s-au ghidat după povestea noi suntem din Timiş suntem de dreapta, şi după 30 de ani de dreapta ce ai făcut? Nu a fost în stare să faci spitalul de pe Torontalului, nu ai fost în stare să faci centura, nu ai făcut un spital nou… Dacă nu venea Grindeanu te chinuiai cu Terra Scavi, vai ş-amar, acum circuli pe centură. Graţie presiunilor şi luptei lui Simonis pentru Timiş ai demolarea stadionului şi noul stadion va fi construit. Graţie acestor doi oameni ai Institutul Oncologic…”, a adăugat Cionca.

„Eu cred că PSD Timiş va scoate un scor istoric la aceste alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Şi cred că e normal să fie. Uitaţi-vă ce oameni are PSD Timiş în comparaţie cu celelalte partide. Domnul Blaga este în partea a doua a vieţii şi nu ştiu ce l-ar mai putea motiva să lupte pentru Timiş. Domnul Pirtea este şi dânsul pe mai multe fronturi. Ce a făcut Drulă pentru Timiş? Aţi mai auzit de Cătălin Drulă…?”, a concluzionat prim-vicepreşedintele PSD Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.