
Formațiile timișorene Blutrină și Dincolo de Ziduri au câștigat premii în cadrul finalei concursului Posada Rock, eveniment ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Premiul unu în cadrul acestui concurs a fost cățtigat de către membrii formației Blutrină. Trupa abordează o combinație între grindcore, desene animate, baloane și pamperși și a editat până acum trrei albume. Anul trecut Blutrină a susținut câteva concerte memorabile, printre care s-au numărat cel din cadrul festivalului Deatfest desfășurat la clubul Quantic în București, iar la începutul acestui an muzicienii au avut parte de un public memorabil la Escape Underground hUb în Timișoara, unde au mai cântat și cei de la Haos.

Premiul doi al acestui concurs a fost câștigat de trupa timișoreană Dincolo de Ziduri, care în cursul acestui an,a lansat videoclipul piesei Țară țară vrem ostași, piesă inclusă pe cel mai recent material discografic al trupei, „Antiteză”.
În cadrul concursului Posada Rock au susținut concerte patru formații timișorene, acestea fiind Blutrină, Dincolo de Ziduri, Psychiatry și Ruyned. Dincolo de aceste trupe care au cântat în finala acestui concurs, în cadrul festivalului Posada Rock au mai cântat timișorenii de la Diluvian Collapse (care au câștigat marele premiu al concursului dedicat trupelor underground la ediția de anul trecut a festivalului) și dordeduh.