
34 de sirieni au fost descoperiți la frontiera României cu Ungaria. Ei încercau să treacă ilegal frontieră și să se îndrepte către vestul Europei.
Potrivit polițiștilor în weekend „la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, trei cetățeni turci și doi români, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia, precum şi a unor autoturisme înmatriculate în România”.
Șoferii camioanelor transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă, piese auto și un utilaj industrial pentru societăți comerciale din Germania și Franța.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, respectiv în portbagajele autoturismelor, 32 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, polițiștii au efectuat controlul asupra unui automarfar înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc ce transporta fructe în Cehia.
În urma controlului, au descoperit, în cabina șoferului, două persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria.
Ca urmare poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport.