Cristitan-Ovidiu Gaidoș, istoric de artă și muzeograf la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, lansează un apel pentru salvarea de la demolare a Podului Trezoreriei de la Găvojdia, unul din cele mai vechi poduri istorice din zona Lugojului, construit din cărămidă și piatră la mijlocul secolului al XIX-lea, pe care CJT dorește să-l dărâme de câțiva ani.
„Raționamentul acestui grav atentat asupra patrimoniului arhitectural al județului Timiș, deși este motivat la prima vedere de dorința modernizării infrastructurii rutiere, ascunde probabil interese politice și economice obscure. În pofida semnalelor de alarmă pe care mai multe ONG-uri (asociația Prin Banat, Fundația Pro Patrimoniu) și personalități care activează în domeniul conservării patrimoniului le-au tras, Consiliul Județean Timiș a refuzat cu obstinație să schimbe amplasamentul noilor poduri pentru a le proteja pe cele vechi” arată muzeograful lugojean.
În urma documentației întocmite de asociația „Prin Banat” prin care se solicită clasarea în regim de urgență a podului de cărămidă din intravilanul așezării, cu valoare istorică, tehnică și arhitecturală și aflat într-un pericol iminent de distrugere, ministerul Culturii a declanșat procedura de clasare, podului aplicându-i-se regimul juridic al monumentelor istorice.
Cristitan-Ovidiu Gaidoș precizează că podul cae traversează pârâiul Spaia în zona centrală a localității nu a fost construit în urmă cu 85 de ani, așa cum se menționează în studiul de fezabilitate întocmit de firma S.C. Infrac Project S,R.L. Iași fără nici un fel de argumente de natură istorică sau tehnică și fără să țină cont de caracteristicile podurilor istorice din regatul maghiar, așa cum sunt ele reliefate în bogata bibliografie de specialitate, recomandând demolarea lui. Mult mai plauzibilă este vechimea de 130 de ani indicată în proiectul tehnic întocmit de S.C. Path’s Rout S.R.L., care are la bază același studiu de fezabilitate.
Prin analogie cu construcții similare din același areal istoric, precum podul de la Foeni, podul Kapus din Gyula, construit în 1816, podul din Kölesdi, comitatul Tolna, care datează din 1830, și ținându-se cont de materialul de construcție utilizat – piatră și cărămidă – și formă, podul boltit de la Găvojdia, construit peste pârâul Spaia, cu o lungime de 24,50 metri, 6 metri lățime utilă între parapete, două deschideri și o pilă centrală prevăzută cu avantbecuri în formă de pană pentru străpungerea gheții, datează de la mijlocului secolului al XIX-lea (1845-1848). Poduri de piatră boltite, menționate în documente cu numele de „Gewölbte Brücke” sau „boltozott kőhid”, indiferent de materialul folosit, au fost puține la număr și se regăsesc doar pe drumurile principale pe care treceau poștalioanele sau se transportau mărfurile. Până la începutul secolului XX, cele mai frecvente poduri au fost cele de lemn (fahíd), ușor de reconstruit și reparat. Importanța acordată podului de la Găvojdia rezidă în poziția geografică a localității aflată pe drumul principal de poștă dintre Lugoj, capitala comitatului Caraș, și Orșova, orașul de la granița regatului maghiar. Prima secțiune a drumului de stat, între Lugoj și Jupa, a fost administrată de trezoreria maghiară până la desființarea graniței militare bănățene, în1872, iar podul de la Găvojdia s-a numărat printre cele opt poduri, dintre care șapte boltite din cărămidă și unul de lemn, și 24 de treceri peste canale menționate pe acest traseu în 1865, întreținerea lor realizându-se din taxele de drum percepute de trezoreria maghiară – arată istoricul lugojean, indicând și bibliografia de specialitate care îi susține afirmațiile. El mai arată, tot pe baza surselor bibliografice, că forma cărămizilor reprezintă un alt argument pentru datarea corectă a podului, cele din prima jumătate a secolului al XIX-lea având dimensiuni care variază între 29 și 36 centimetri lungime și 5,5 – 6 centimetri lățime, fiind realizate manual. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, odată cu înmulțirea fabricilor de cărămizi, s-a ajuns la o standardizare industrială, cărămizile ajungând să aibă alte dimensiuni. Totodată, începând cu anul 1880, ministerul maghiar a impus proiecte tip pentru podețe și poduri din cărămidă sau lemn, iar în jurul anului 1910, întrebuințarea betonului armat pentru construcția de poduri era deja o practică comună. Deși podul a fost reparat în mai multe rânduri, a continuat să facă parte din drumul național până în 1973, când s-a realizat varianta oclolitoare a localității Găvojdia, iar podul a fost inclus în drumul județean care străbate localitatea.
„În ciuda eforturilor noastre comune de a salva de la demolare acest monument unic de arhitectură din zona Lugojului, care aparține patrimoniului preindustrial, am întâmpinat opoziția vehementă a Consiliului Județean Timiș! Cererea de clasare în regim de urgență a podului, pe care Direcția Județeană de Cultură Timiș a aprobat-o în 13 septembrie 2024, a fost contestată de Consiliul Județean Timiș.
La mijlocul lunii octombrie 2024, licitația pentru demolarea vechiului pod, respectiv ridicarea celui nou, a fost câștigată de firma Compact Product din Lugoj, pentru suma de două milioane de lei. Podul de la Găvojdia poate fi restaurat (pietonal), asemenea celui de la Cerneteaz, și integrat unui circuit turistic local alături de alte monumente din comuna Găvojdia (conacul Gartner, conacul Bukovinszky, curia Schwab etc.)” susține Cristian-Oliviu Gaidoș.
