
Festivalul Internațional Analog Mania, ediția a 12-a, debutează în acest an pe 12 octombrie, de la ora 16, în Casa Tineretului din Timișoara, cu un vernisaj-tur de expoziție pe un traseu care se întinde din foaierul clădirii până la etajul doi.
Vor expune Babak Haghi (Iran), Damian Diaconescu (RO), Marius Parghel (RO), Georgiana Feidi (RO), Sógor András (HU), Martina Pavloska (Macedonia), Alina Daniela Sferle (RO), Irene Topcic (Ex-Yugoslavia), Laura Wegscheider (AT), Dan Florin Spătaru (Noua Zeelandă), Anca Cioltan (RO), Neli Kirali (RO), Ulici Rebeca (RO), Maria Haiduc (RO), Eugen Paraschivu (RO), Paul Hetyl (RO), Petre Ionuțescu (RO), Chris Janka (AT), Martin Grabner (AT), Birgit Pestal (AT), Daniel Furian (AT), Sergiu Catana (RO), Lars Künstler (DE), Brendan Howell (DE), Heidi Fial (AT), Karsten Weber (DE), Phil Conynham (Australia), Heinz Letuha (AT), Georg Skrenek (AT), Johannes Auly (AT), Adam Wehsely-Swiczinsky (AT), participanții Zrno Photo Festival, membrii Iris Photo Club (Larisa Bădescu, Cristi Gordy, Isis Mova, Vali Havasi, Sergiu Jereb, Claudia Virginia, Daniela Schinderman, Silviu Preda, George Vulpescu, Cezar Tarnu, Daiana Bechir, Cristina Rus, Elizabeta Trankulov, Ovidiu Dumitra, Alin Ciortea, Ioana Nastase, Bogdan Constantin, Alex Hutu, Anca Cioltan) și Emil Kindlein.
La Timișora, OchoReSotto feat.
Kindlein vor deschide festivalul Analog Mania – ediția a 12-a cu un spectacol de sunet și lumină într-un context „strictly analog”, care va avea loc în data de 12 octombrie, de la ora 18, în sala de spectacole a Casei Tineretului. De asemenea, de neratat este perfomance-ul-spectacol OchoReSotto feat. Kindlein, de a doua zi, 13 octombrie, eveniment care va avea loc în Biserica Catolică Sf. Gerard din Cenad, tot cu începere de la ora 18.
OchoReSotto sunt un trio din Graz ce creează instalații de lumină și sunet pe fațade sau în expoziții permanente, în muzee sau showroomuri, în combinație cu arhitectura sau în spații publice. Volker Sernetz, Stefan Sobotka-Grünewald și Lia Rädler sunt activi ca artiști de film și proiecție de mai bine de 20 de ani cu un portofoliu impresionant de participări la festivaluri de profil. Emil Kindlein, dezvoltatorul Modular Modding System, își creează sunetele modând echipamente muzicale legendare și obscure, unde modulele forjate devin instrumentul. Experiența sa de band aduce o tensiune dramatică și un flux compozițional personal muzicii electronice.
Festivalul Analog Mania este organizat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) alături de Ambulanța Culturală, cu finanțare de la Ministerul Culturii prin Centrul de Proiecte.