Media Art Festival – o cronică a nemișcării în variantă media

Media Art Festival – o cronică a nemișcării în variantă media

0
DISTRIBUIȚI

Media Art Festival Arad, un proiect al kinema ikon al cărui coordonator este Călin Man, și drept punct central experimentul vizual, sonor, performativ în varianta sa ludică, tehnologică, hibridă, digitală, analogă, voit redundantă, va fi organizat în sala de concerte a filarmonicii arădene în 18 și 19 octombrie, tema aleasă fiind „Chronicles of Stillness”, care, după spusele realizatorilor, „navighează cu multă discreție în jurul unei teme greu de definit dar ușor de divagat, așa cum la Polul Nord orice oră este ora exactă, iar săgeata trasă dintr-un arc rămâne nemișcată pentru că ocupă un spațiu egal cu sine însăși, paradox dovedit de filmul analog prin cele 24 de cadre pe secundă”.

Și în acest an, festivalul încearcă o aproximare a unor concepte abordate și la edițiile anterioare: opera de artă totală sau „Gesamtkunstwerk”, explorarea zonelor de convergență între artă, știință și tehnologie, precum și intervenția într-un spațiu atipic, polifonic, căutând modalități de joacă prin folosirea spațiilor disponibile pe post de pretext.

Preocupările din domeniul artei și tehnologiei reunesc un grup eterogen de artiști multimedia, cu precădere din generația tânără.


Prima zi a festivalului va fi dedicată, începând cu ora 18,10, prezentării unor filme experimentale ale celor 32 de artiști participanți la proiect și lansarea catalogului festivalului, iar cea de-a doua zi, muzicii electronice  experimentale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.